Acum citesti
Kerschbaumer, omul pe care se bazează TX Active-Bianchi

Echipa de mountain bike TX Active-Bianchi și-a prezentat oficial sportivii pentru 2012 ieri, 1 martie, în parcul tehnologic Kilometro Rosso din Bergamo. Obiectivele formației sunt obținerea locurilor fruntașe în cadrul curselor naționale și internaționale de profil, precum și o clasare cât mai bună la Jocurile Olimpice. Carlo Pesenti, directorul executiv al Italcementi, sponsorul principal al echipei și-a declarat încă o dată că proiectul este unul în care crede complet și pe care îl va susține necondiționat.

Președintele Federației Italiene de Ciclism, Renato Di Rocco, consideră și el că echipa TX Active-Bianchi este un exemplu de succes al colaborării dintre o companie puternică și o tradiție bine înrădăcinată în societatea italienească.

Speranțele la o medalie Olimpică la categoria U23 se leagă în jurul lui Gerhard Kerschbaumer, care a câștigat 15 competiții în 2011, inclusiv etape de Cupă Mondială, Campionatul Național al Italiei și Campionatul European rezervat categoriei sale. Totodată, rezultatele sale sunt și rodul proiectului I.got (Italcementi Group Olympic Team) care susține tinere talente ale ciclismului de șosea și ale mountain bike-ului.

Pe lângă Kerschbaumer, echipa condusă de Massimo Ghirotto mai are în componență alți 3 sportivi Elite: francezul Stephane Tempier (26 de ani), Tony Longo și Leonardo Paez, campion Pan-American anul trecut. În același timp, TX Active-Bianchi nu își neglijează nici sportivii care vin din urmă, din echipa de juniori: Federico Barri, Cristian Boffelli, Giorgio Rossi, Oscar Vairetti, Chiara Teocchi și Katia Moro.

Prin această plajă largă de sportivi, echipa va ținti mai multe tipuri de competiții de mountain bike. Tempier și Kerschbaumer vor participa la cursele de cross-country, Paez la maratoane, iar Longo la mai multe tipurii de competiții.

Bicicletele pe care vor concura membrii echipei TX Active-Bianchi sunt Methanol SL2 și Methanol 29SL, care vor fi în permanenți îmbunătăție în urma feedback-ului atleților.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

twenty − 19 =