Acum citesti
Tern și compania feroviară a Italiei promovează transportul multimodal

Ieri, compania Tern a anunțat încheierea unui parteneriat cu Trenitalia, operatorul național de servicii feroviare din Italia, ce privește încurajarea transportului multimodal. Cu alte cuvinte, clienților companiei de căi ferate li se vor crea condițiile pentru a-și putea lua cu ei în tren bicicleta pliabilă.

Fiind o măsură care privește mai mult acel segment de clienți care fac naveta, decizia va avea un impact mai mare în zona orașelor importante ale Italiei. Astfel, Trenitalia va oferi spre vânzare biciclete pliabile Tern la prețuri avantajoase, iar transportul lor în vagoane va fi gratuit și nu va fi necesară niciun fel de împachetare a acestora.

Decizia vine pe fondul eforturilor autorităților publice de a încuraja transportul multimodal, dar și pentru reducerea emisiilor de carbon în special în aglomerațiile urbane ale țării.

Modelul care va fi pus la dispoziție de către Trenitalia este Link P9, una dintre bicicletele de cele mai mici dimensiuni regăsită în oferta celor de la Tern.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

five × 2 =