Acum citesti
Helios ar putea fi considerat primul ghidon inteligent

Epoca dispozitivelor inteligente este în plină dezvoltare și din câte se pare, niciun obiect nu are perspective să i se eschiveze. Totuși, chiar dacă rămâne discutabil ce înseamnă inteligent, este greu de contestat utilitatea pe care această inovație o conferă diferitelor produse. Un exemplu recent este Helios, ghidonul care și-a depășit simpla atribuție de manevrare a bicicletei.

helios

Cu ce este mai cu moț Helios decât restul ghidoanelor disponibile în mod curent? Pe lângă că dispune de două tipuri de formă, pentru a fi pe placul cât mai multor bicicliști, conține 3 LED-uri integrate în acesta. Unul este orientat spre înainte, pentru a acționa ca far, în timp ce celelalte două sunt orientate spre spate, ca să se acopere și problema vizibilității din zona respectivă. Puterea primului este de 500 de lumeni, aproximativ de 5 ori mai puternic decât un far standard, dar interesantă este și funcția pe care restul de două LED-uri o îndeplinesc, acestea putând fi acționate ca niște semnalizatoare.

helios_1

Dar adevăratul beneficiu este altul. Helios are incorporat un sistem GPS care se conectează prin Bluetooth cu telefonul inteligent. Pe lângă faptul că poate măsura viteza de deplasare sau controla intensitatea luminii, dispozitivul devine cel mai util dacă ești deposedat de bicicleta ta. Localizarea bicicletei se face printr-un SMS trimis lui Helios, acesta având o cartelă SIM, iar în circa 30 de secunde primești un mesaj cu coordonatele sale.

Helios încă se află în stadiul de proiect pe Kickstarter.com, dar are toate șansele să se concretizeze dacă ne luăm după suma pe care o mai are de strâns până la atingerea țintei.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

11 − three =