Acum citesti
Ghidonul cu suspensie Fasst Flexx, primește versiune din aluminiu, mai accesibilă

Americanii de la Fasst au lansat în 2019 un ghidon interesant, cu suspensie integrată, special pentru cei care consideră insuficientă suspensia furcii. Ghidonul dispune practic de elastomeri integrați care permit flexarea capetelor. În acest fel, mare parte din vibrațiile care au scăpat de furcă, vor fi acum filtrate de elastomerii din ghidon. Ghidonul este destinat în primul rând, pasionaților de enduro și downhill.

foto Cyclorise

Dacă modelul inițial era din carbon și destul de scump, noua versiune a ghidonului Fasst Flexx este acum din aluminiu, prețul rămânând în continuare destul de sus.

Te poți întreba însă, dacă un ghidon ce se îndoaie este o idee bună, având în vedere că pe potecă ai nevoie de multe ori, de precizie milimetrică. Aparent Fasst Co știe ce face, având în vedere că americanii produc astfel de ghidoane și pentru motocross.

foto Cyclorise

Ghidonul în sine nu este ușor. Versiunea din carbon avea 450 grame, în timp ce noua variantă din aluminiu are 550. Prin comparație, Nukeproof Horizon V2 cu prindere 35 mm, are o greutate anunțată de doar 290 grame. Dar nu are suspensie.

foto Cyclorise

Suspensia din ghidon funcționează cu doi elastomeri integrați în interior. Ghidonul vine cu patru seturi de elastomeri, de durități diferite, pentru a se potrivi fie greutății tale, fie stilului tău de dat.

foto Cyclorise

Noul ghidon Fasst Flexx din aluminiu este disponibil în variantele cu backsweep de 8° sau 12°, le prețul de 324,99 $, față de versiunea din carbon la prețul de 425 $. Cele patru seturi de elastomeri oferă duritățile: moale, mediu, dur și extra dur. Lățimile disponibile sunt de 800 mm pentru enduro și 810 pentru downhill.

În Europa, ghidonul Fasst Flexx este disponibil pentru comandă online din: Spania, Portugalia, Anglia, Olanda, Suedia, Elveția, Franța și Cehia.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

five × 1 =