Acum citesti
Turul Italiei 2013: Victorie cu noroc pentru John Degenkolb

Il Giro 2013 a pornit la drum deja de 5 zile, iar etapa de astăzi nu a diferit cu nimic față de spectacolul desfășurat de la debutul cursei. Rutierii au avut de pedalat 203 kilometri de-a lungul unui traseu eminamente plat, însă deloc simplu. Ploaia, străduțele înguste ale sosirii și o trecere de pietoni proaspăt vopsită din Matera au fost cele care au decis învingătorul zilei de astăzi, John Degenkolb (Argos-Shimano) fiind cel care a reușit să fructifice haosul creat de căzătura unui coechipier cu puțin înainte de intrarea în ultimul kilometru.

turul_italiei_2013

Ziua a fost calmă, grupul de evadați de serviciu compus din rutieri fără pretenții ca Tomas Gil (Androni Giocattoli-Venezuela), Rafel Andriato (Vini Fantini–Selle Italia) sau Brian Bulgac (Lotto-Belisol) ținând capul de afiș mare parte din cursă. Lucrurile s-au precipitat însă cu circa 20 de kilometri înainte de final, pe urcarea de aproape 2 kilometri de la Montescaglioso, care s-a dovedit o nucă prea tare pentru Mark Cavendish (Omega Pharma-Quick Step), Matt Goss (Orica GreenEdge) sau alți sprinteri importanți. Astfel, Garmin-Sharp, Team BMC, Argos-Shimano sau Bardiani Valvole au fost echipele care s-au bătut pentru frâiele plutonului. Argos este formația care a decis rezultatul final, prin căzătura unui coechipier de-al lui Degenkolb, aflat în a doua poziție, greșeală care i-a permis lui Marco Canola (Bardiani Valvole) să galopeze spre final. Incidentul s-a produs cu puțin înainte de intrarea în ultimul kilometrul, sportivul alunecând pe o trecere de pietoni proaspăt vopsită și pe deasupra și udă din cauza preciptațiilor recente. Canola fiind singurul aflat în fața ghinionistului căzut, a avut cale liberă spre victorie.

Însă ultima mie de metri este cea mai cinică parte a unei curse și acest lucru îl știe orice rutier experimentat, la fel de bine ca și faptul că nu are nimic de făcut decât să tragă la maximum și să spere că acidul lactic nu îi va inunda picioarele. Din păcate, efortul lui Canola nu a fost suficient cât să îl treacă linia de sosire în prima poziție, Degenkolb venind tare din spate și avându-l ca reper, ultima sută de metri fiind locul înfrângeri totale pentru Canola, care nu a mai prins nici podiumul, fiind depășit de Angel Vicioso (Katusha) și Paul Maertens (Team Blanco). Tricoul de lider rămâne la Luca Paolini (Katusha), iar mâine este o zi în care doar un hoț ar putea să îl deposedeze pe italian de maglia rosa.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

3 × two =