Acum citesti
Elisei Miron va concura la NoMad Merida CST

Începutul de an este momentul când echipele de ciclism îşi împrospătează arsenalul fie că este vorba de echipamentul folosit în competiţii, de sponsori sau de sportivii care vor concura. 2015 vine cu o noutate pentru NoMad Merida CST prin faptul că Elisei Miron va concura în cadrul acestei echipe.

elisei miron nomad merida cst 2

Elisei este una din figurile importante în ciclismul autohton el fiind o prezenţă constantă pe podiumurile curselor de mtb la categoria Elite. Palmaresul său este de asemenea impresionant: vice-campion național la maraton în 2013, medaliat cu argint în 2014, câștigător la Moneasa Maraton 2013, Maraton Băișoara 2014, Probikers Maraton 2013, locul 3 la Triada MTB 2013, câștigător al seriei Cluj Bike Challenge 2014 şi unul dintre cei 3 ciclişti de top români din clasamentul UCI 2012.

elisei miron nomad merida cst 1

Însă şi la cursele din afara ţării Elisei este prezent de fiecare dată când situaţia o permite obţinând rezultate cât se poate de bune: locul 2 la Szilvásvárad Maraton Ungaria 2014 la traseul de 70 km, locul 31 elite în competiția pe etape Zillertal Bike Challenge 2014 sau finisher Trans Germany 2012 maraton pe tape.

Competiţiile de nivel UCI de asemenea nu-i sunt străine el concurând la o serie de competiții UCI în țările învecinate, cum ar fi participarea în etapa de Cupă Mondială de la Nove Mesto na Morave din Cehia în 2012 și 2013 sau Campionatul Mondial de MTB XCO și XCE din Austria în 2012.

Alături de Kelemen Árpád, Robert Dobai și Ionuț Sdrăilă, categoria elite a echipei NoMad Merida CST, Elisei Miron va concura în 2015 pe o bicicletă Merida Big Nine Carbon Team 29er echipată cu frâne și transmisie Sram XX 2×10.

Îi urăm clujeanului succes şi cât mai multe podiumuri în sezonul care urmează!

Sursa foto: eliseimiron.com

Vezi Comentariu (1)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

five × 2 =