Acum citesti
Copiii din Moldova vor primi 800 de biciclete pentru a ajunge la școală

E.ON România și Green Revolution au făcut fericiți mai mulți copii din județul Iași mulțumită proiectului ”Bicicleta de la țară” care urmărește dotarea școlilor din 4 județe cu 800 de biciclete.

Astfel, unitățile școlare din Iași, Botoșani, Suceava și Vaslui vor beneficia de câte 20 de biciclete care să fie date elevilor pentru a preveni abandonul școlar și rata absenteismului. Zonele rurale ce vor beneficia de biciclete au fost selectate împreună cu reprezentanții Consiliilor Județene, conform următoarelor criterii: comunități aflate pe arii extinse; număr mare de locuitori, respectiv copii înscriși la școli; copii cu rezultate bune la învățătură; lipsa mijloacelor de transport pentru deplasarea copiilor către școală; copiii provin din familii cu venituri modeste.

Alături de cele 20 de biciclete, fiecare școală va mai primi un rastel, sistem de siguranță și materiale destinate informării copiilor cu privire la siguranța în trafic și protecția mediului. Bicicletele vor fi date spre folosire elevilor cu rezultate bune la invățătură și care au de parcurs distanțe mari până la instituția de învățământ.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

16 − nine =