Acum citesti
Fondurile strânse la Câmpina Open MTB vor ajuta copiii cu autism din Prahova

Sâmbătă, 8 septembrie, a avut loc prima ediție a competiției Câmpina Open Mountain Bike. Participanții, cicliști profesioniști, amatori, juniori dar și familii, au pedalat pe traseele montane, în cursa caritabilă desfășurată sub sloganul “Race for Autism”. Costurile de organizare au fost acoperite din sponsorizări, iar suma strânsă din taxa de participare va fi utilizată în beneficiul copiilor cu tulburare de spectru autist din județul Prahova.

412 cicliști (sportivi licențiați, amatori și copii) au participat la competiția de ciclism montan organizată sâmbătă, 8 septembrie, de Fundația Romanian Angel Appeal și Asociația E.A.S.C. Caraiman Câmpina. Taxele de participare au variat între 10, 50, respectiv 70 de lei, în funcție de categoria de participare și de data înscrierii, iar suma strânsă este de 20.290 lei (echivalentul a 4410 euro).

În cadrul competiției au fost oferite premii în valoare de peste 15.000 lei, prin amabilitatea susținătorilor, iar la final a fost organizată o tombolă, având ca premii un curs de defensive-driving și o bicicletă Scott. Surpriza a venit din partea câștigătorului bicicletei, domnul Alexandru Dobre, care a ales să-și doneze premiul pentru copiii cu autism.

“Din fondurile obținute în urma evenimentului Câmpina Open Mountain Bike ne propunem să suplimentăm serviciile unui Centru pentru persoanele cu autism din județul Prahova, astfel încât copiii de pe lista de așteptare (acum în număr de 40) să beneficieze cel puțin de o evaluare inițială și un plan de intervenție, iar părinții să primească informații de bază cu privire la programul de recuperare necesar copilului”, declară Adelaide Katerine Tarpan, Director de Dezvoltare în cadrul Fundației Romanian Angel Appeal. “Competiția Câmpina Open Mountain Bike s-a aflat, anul acesta, la prima ediție și a fost un real succes. Feedback-urile din partea participanților au fost foarte bune și suntem de părere că, pentru o primă ediție, pe lângă sumele strânse, foarte importante sunt bucuria și entuziasmul participanților, faptul că am fost susținuți de un număr mare de sponsori precum și mobilizarea comunității locale în organizarea acestui eveniment, unic în Câmpina”.

Competiția Câmpina Open MTB a fost organizată de Fundația Romanian Angel Appeal și de Asociația E.A.S.C. Caraiman Câmpina, în parteneriat cu Federația Română de Ciclism, Primăria municipiului Câmpina, Primăria comunei Cornu și Primăria comunei Șotrile.

Vezi Comentariu (1)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

five × 5 =