Acum citesti
Fatbike de la Scott: noul Big Ed 2015

Scriam în urmă cu o lună despre intențiile celor de la Scott de a lansa pe piață un Fatbike. Iată că de curând au apărut mai multe detalii despre ceea ce urmează a fi bicicleta cu roți mari a producătorului premium.

scott_big_edd_2015_1

Bicicleta a fost construită în jurul roților de 26, cu jante ce au o lățime de 80mm și cu anvelope de 4 inch ce provin de la Kenda. Cu toate acestea Big Ed poate mult mai mult: primește cu plăcere anvelope cu o grosime de până la 4.6 inch.

scott_big_edd_2015_2

Bicicleta va fi echipată așa cum era de așteptat cu noua furcă Rock Shox Bluto, construită special pentru Fatbike-uri, cu un ax de 150mm. Axul de spate va avea o lățime de 190mm. Angrenajul de tip Press Fit provine de la e13 și are o lățime de 121mm, iar cele două foi sunt conectate la o casetă de 10 pinioane de la Sram, reprezentând un mix de componente Sram X7 și X9. Prinderea schimbătorului de foi se face cu ajutorul standardului Direct Mount.

scott_big_edd_2015_3

Greutatea bicicletei va fi de puțin peste 15 kg, o valoare acceptabilă luând în considerare echiparea cu o furcă cu amortizor.Prețul nu a fost momentan făcut public.

via Scott

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

10 + fourteen =