Acum citesti
Noile Scott Spark și Scale 2017: recorduri de greutate doborâte

De fiecare dată când cei de la Scott lansează o nouă generație de Scale sau Spark, marchează un nou record în ceea ce privește greutatea cadrului. Astfel, hardtail-ul Scale va cântări doar 849 de grame în dimensiunea M, cu tot cu axul roții de spate, atât pentru roata de 27.5 cât și pentru cea de 29 de inch, iar full-suspension-ul Spark, cu tot cu amortizor, va cântări 1.749 de grame. Așteaptă un moment te rog! 1.75 kg pentru un full cu tot cu amortizor? Unele cadre hardtail moderne, din aluminiu, cântăresc aproximativ 2.00 kg în zilele noastre. Atunci da, este clar, Scott a reușit din nou să se autodepășească.

scott-sclae-29-1
Noul Scale, 2017.

Totuși o întrebare persistă: este suficientă cea mai mică greutate pentru a construi cel mai bun cadru din lume? Probabil doar timpul ne va răspunde la această întrebare, căci dacă-l întrebăm pe cel mai înfocat utilizator de Scott, Nino Schurter, cu siguranță ne va răspunde, pe loc, pozitiv.

Noul Scott Scale 2017

Așadar, să încep cu noul hardtail, care a mai scăpat între timp de vreo 50 de grame. Prioritățile au consitutuit-o rigiditatea mare a cadrului și confortul deosebit oferit rider-ului. Toate acestea au fost realizate printr-o nouă tehnologie de utilizare a carbonului, cadrul fiind împărțit practic în două zone: cea de sus, pentru confort și cea de jos, pentru rigiditate. Asta înseamnă că partea superioară poate flexa pe direcția sus-jos, însă partea superioară este cât se poate de rigidă torsional, fapt pe care-l remarci cel mai bine când pedalezi ridicat din șa.

scott-sclae-29-2
Pe seat stay se întâmplă magia.

Utilizând diferite lay-up-uri pentru carbon, inginerii de la Scott au reușit să creeze un hardtail care flexează 6mm în zona seat tube-ului, acționând astfel precum o microsuspensie și 2.5mm în zona drop-out-urilor, care amortizează spre exemplu o săritură. Cu toate că cele 49 de grame în minus nu par neapărat spectaculoase, trebuie ținut cont de faptul că standardele s-au schimbat mult între timp, doar standardul boost cu utilizarea unui ax de 148mm adăugând grame serioase în plus (iar Boost este deja standard pe multe biciclete noi). Montând cuvetele direct în headtube și construind o prindere nouă pentru disc dar și urechi noi, cei de la Scott au reușit să mai scape de câteva zeci de grame în plus.

scott-scale-confort
Este clar cum funcționează zonele de confort, da?

Noul Scale se anunță a fi o bicicletă completă, fiind disponibilă cu roată de 27.5, 29 și 27 plus.

Noul Scott Spark 2017

scott-spark-nino-prototip
Bicicleta lui Nino, văzută în premieră la La Bresse.

Spark nu va veni doar cu un cadru din carbon foarte ușor ci și cu o platformă nouă. Nino Schurter a putut fi văzut pedalând pe prototip la Cupa Mondială de XCO de la La Bresse, iar primul lucru care a sărit în ochi a fost poziționarea amortizorului, care nu mai este în linie cu top tube-ul, ci vine amplasat pe verticală. Amortizorul Fox Nude, dezvoltat special pentru acest model, este montat invers, în partea inferioară este prins direct de cadru, iar în partea superioară de un link. Astfel, se asigură o rigiditate fără precedent (plus 36%), grosimea downtube-ului și a bottom bracket-ului putând fi foarte clar văzută în fotografia de mai jos.

scott-spark-rc-900-2 scott-spark-rc-900-1Atât furca cât și amortizorul vor putea fi comandate în continuare cu ajutorul unei singure comenzi montate pe ghidon, comandă ce poartă denumirea consacrată de TwinLock. Aceasta a fost îmbunătățită de asemenea, pentru a oferi o mai bună ergonomie.

Revenind la greutate, cadrul pentru roți de 29 de inch cântărește 1.779 grame cu tot cu amortizor, adică cu 200 de grame mai ușor decât vechiul Spark și cu 300 de grame mai ușor decât un Cannondale Scalpel. Greutatea totală pentru modelul RC 700 SL, în dimensiunea M, roți de 27.5 inch, este de 9.8 kg.

scott-spark-rc-900-3
Urechi noi, prindere de disc nouă. Toate salvează zeci de grame.

În ceea ce privește geometria, aceasta aduce poate cu o bicicletă de enduro: headtube amplasat la 68.5 grade, chainstay cu o lungime de 425mm, înălțime de 320mm a BB-ului, date care reflectă clar că această bicicletă este născută pentru trasee tehnice.

Nu în ultimul rând – Scott Spark 700 Plus Tuned

scott-spark-700-tuned
Top of the top: versiunea Tuned.

Fără a adăuga prea multe, modelele Tuned sunt cele de top, iar cel din imagine cu siguranță va sparge bariera de 10.000 de euro. Chiar dacă nu se numără printre modelele cu care Scott va face volum de vânzări, trebuie să recunoaștem împreună, că arată excelent.

via Scott

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

20 − seven =