Acum citesti
Full Windsor prezintă multi tool-ul Breaker

Oricine a avut de a face cu o cheie mică de lanţ cu care nu a reuşit să desfacă lanţul bicicletei atunci când a avut nevoie, la faţa locului, cu siguranţă va căuta acum un instrument mai mare, cu o pârghie mai bună care poate desface până şi cele mai încăpăţânate lanţuri.

Bazându-se pe un design similar cu originalul multi-tool Nutter, Full Windsor revine cu o nouă sculă care renunţă la cheia de 15mm în favoarea unei chei serioase de lanţ. Noua sculă denumită  pe bună dreptate Breaker, reuşeşte să combine cheia de lanţ cu o serie impresionantă de alte funcţii necesare pe traseu.

Full Windsor Breaker 06 multi tool scule biciclete

Full Windsor Breaker este fabricat din oţel călit 304 pentru a obţine un corp extrem de rezistent. În timp ce partea de jos dispune tot de levierul din policarbonat pentru anvelopă, partea de sus este cea cu adevărat interesantă. În locul cheii de 15 multi tool-ul are acum o cheie puternică de lanţ. Braţul tool-ului dublează pe post de susţinător magnetic pentru capetele hexagonale de diferite mărimi de la 5 la 13mm (opţional pentru modelul Breaker Plus).

Multitool-ul se livrează într-o superbă husă din piele pe care o poţi transporta în buzunarul de la tricou, sub şaua bicicletei sau oriunde în altă parte pe cadru. Husa dispune de două cureluşe lungi care permit inclusiv transportarea unei pompe şi a unei camere de rezervă. Cheia cântăreşte doar 100 grame, iar cu tot cu husă şi restul de accesorii Breaker are 185 gr. Preţul este de 55$ dacă o cumperi acum prin Kickstarter.

Specificaţii:

–          Cheie de lanţ cu pin din oţel călit (înlocuibil)
–          Levier din plastic cu miez din oţel
–          Cheie pentru spiţe
–          Bit-uri hexagonale de 3, 4, 5, 6, 8mm
–          Şurubelniţă cu cap în cruce
–          Bit T25 torx
–          Extindere pentru pârghie mai bună
–          Desfăcător de capace
–          Husă din piele (neagră sau maro) cu buzunare din cameră reciclată de bicicletă

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

4 × five =