Acum citesti
Triada MTB 2020

Prima competiție de 4 zile organizată vreodată în cadrul Triadei MTB a reprezentat o provocare pentru participanți dar și pentru organizatori. A fost de asemenea cel mai amplu eveniment de mountain bike din acest sezon competițional.

De la organizator:

4 zile de concurs, 4 probe diferite, peste 150 de kilometri parcurși pe poteci și drumuri din împrejurimile Avrigului ar fi câteva din cifrele relevante ale competiției.

foto Tibi Hila

După cele 4 zile 29 de competitori au reușit să termine toate etapele. Locul 1 în clasamentul general a fost ocupat de Lucian Logigan (CSU Scott ProCycling) care de altfel a câștigat toate cele 4 etape. El a fost urmat de Bogdan Duca (Dinamo BikeXpert Superbet) și Roberto Burța (CSU Scott ProCycling).

foto Tibi Hila

În ce privește sportivii amatori clasamentele pe grupe de vârstă au arătat astfel:

19 – 29 ani Locul 1 – Adrian Mărășescu
Locul 2 – Gabriel Ivanov
30 – 39 ani
Locul 1 – Florin Mureșan
Locul 2 – Cristian Mircioi
Locul 3 – Csongor Laszlo  
>40 ani
Locul 1 – Marius Ionașcu
Locul 2 – Răzvan Preda
Locul 3 – Augustin Vlaic  

Sâmbătă pe traseul de XCO amenajat în grădina Palatului Brukenthal și în zona centrală a orașului s-a defășurat etapa a 3-a Cupei Naționale de Copii cu o participare foarte numeroasă a acestora, peste 100 de copii între 4 și 14 ani, și concursuri pentru Cadeți și Juniori.

foto Tibi Hila

Duminică s-au aliniat la start aproape 350 de concurenți pe cele 3 trasee, de 20, 43 și 68 km. Competiția de 68 de kilometri în format XCM a contat și ca a 3-a etapă a Cupei Naționale a României de XCM. În clasamentul general al Cupei, Lucian Logigan (CSU Scott ProCycling) trece pe primul loc la egalitate de puncte cu Bogdan Duca (Dinamo BikeXpert Superbet) dar cu mai multe victorii.

Rezultatele complete pot fi vizualizate pe https://triadamtb.ro/avizier/.

Triada MTB Avrig a fost organizată de Scott ProCycling Romania, sub egida Federației Române de Ciclism. Evenimentul a beneficiat de sprijinul Primăriei orașului Avrig și a fost cofinanțat de Consiliul Județean Sibiu. La buna desfășurare a evenimentului și-au adus aportul Poliția Orașului Avrig, Poliția Locală Avrig, Inspectoratul de  Jandarmi Județean Sibiu, ISU Avrig.
Sponsori: ZuzuFit, TIEMME, URGO, SCOTT, GEIGER, OPTcycling, MAPEI, POWER BAR, POLAR, AVstore.ro, SHIMANO, KENDA, ACTION SPORT.

Parteneri: Palatul Brukenthal Avrig, Ocolul Silvic Avrig, Ocolul Silvic Arpaș, Ocolul Silvic Izvorul Florii.

Partener de mobilitate – ALIAT.

Parteneri media: Virgin Radio, TVR, Tribuna, Sibiu 100%, bikeFM, ciclism.ro, freerider.ro, dirtbike.ro. Ne vedem în 2021!

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

13 − 4 =