Situat la sud de Ruse (cel mai important oras bulgaresc al Dunarii), Parcul Natural Russenski Lom face parte din categoria obictivelor turistice care atrage din ce in ce mai multi vizitatori romani, accesibilitatea si apropierea de Capitala Romaniei facilitand acest lucru. Fie ca vorbim de biciclisti, automobilisti, cataratori care „isi fac mana” pe versantii calcarosi existenti aici sau pelerini ce se indreapta spre manastirile trudite in piatra din zona Basarabovo – Ivanovo, cohorte de bucuresteni si nu numai descopera minunatiile naturale si antropice ale unei zone in aparenta banala. Iar daca socotim si noua moda a grupurilor organizate de pensionari si oameni simpli, tarani, plimbati cu autocarele de catre primariile de sector, dar si ilfovene sau giurgiuvene, avem tabloul complet al unui flux turistic aproape constant spre regiunea bulgareasca favorizata ca si acces de Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse.
Pe buna dreptate, in raport cu sporadicul potential turistic din zona de sud a Romaniei, putem afirma ca Regiunea Ruse reprezinta primul areal, cel mai apropiat ca distanta de Bucuresti, in care melanjul de atractivitate creat de om in secole de istorie, dar si de natura in ere geologice, asigura o satisfactie deplina pentru excursionistul de week-end sau de-o zi.
Ca sa canalizeze un numar important de vizitatori dinspre tara noastra, bulgarii au reusit inca o lovitura de imagine. Astfel, in cadrul Programului de Cooperare Transfrontaliera Romania-Bulgaria 2007-2013, multe din obiectivele cultural-istorice din aria eligibila Dobrich-Silistra-Razgrad-Ruse-Veliko Tarnovo…s.a.m.d. sunt indicate si descrise in 3 limbi diferite, in ordinea: bulgara, romana si engleza. Poate parea un fapt banal, dar simpla contemplare a limbii materne pe un teritoriu strain creeaza la nivelul subconstientului calatorilor de la nord de Dunare o stare de bine, de confort si familiarizare cu un spatiu initial considerat necunoscut. Pentru comparatie, pe baza aceluiasi program de cooperare, in regiunea corespondenta din Romania a Ruse-ului (recte Judetul Giurgiu), aplicarea tacticii bine intuite de bulgari s-a facut foarte firav, mai mult de complezenta sau de forma, pentru a se justifica sumele obtinute prin F.E.D.R.
Dar sa ne indreptam atentia spre spectaculosul parc natural atat de cautat ca si destinatie pentru turismul de scurta durata. Avem de-a face cu o vale tip canion situata de-a lungul raului Russenski Lom, dar si al afluentilor acestuia (Cherni Lom, Malki Lom si Beli Lom). Peisajul extraordinar zamislit la cativa kilometri distanta de orasul dunarean – cu pereti de calcar verticali, meandre impresionante ale raului, specii vegetale si animale deosebit de interesante – a stat la baza instituirii atat a parcului natural (cca 3408 ha), cat si a unei suprafete de aproape zece ori mai mare in jurul acestuia (situl Lomovete), areal inclus in reteaua Natura 2000.
Pentru exemplificarea extraordinarului potential natural al acestei rezervatii putem preciza ca avem in fata noastra unul din ultimele perimetre balcanice in care cuibareste vulturul egiptean, o specie pe cale de disparitie, la nivel global cu un numar de sub 1000 de exemplare! Adaugand asezarile pitoresti, sumedenia de locuinte zidite in „buza” prapastiei, patrimoniul UNESCO dat de manastirile, bisericile rupeste din apropiere de Koshov, Ivanovo, Bozhichen, Krasen, Basarbovo etc., dar si de Cetatea Medievala Cherven, avem imaginea de ansamblu a unui teritoriu inzestrat pe toate palierele de atractivitate.
Intr-o zi de sambata de la jumatatea lui iulie, am pornit la drum din Bucuresti intru descoperirea micului colt de rai de dincolo de Dunare. Bicicleta imi va fi tovaras de incredere, fiind cel mai indicat mijloc de locomotie daca vrei sa te bucuri cu adevarat de o zona precum cea a Russenski Lom-ului.
La iesirea din Giurgiu, in dreptul podului de peste marele fluviu, urma sa fac jonctiunea cu inca 6 parteneri de pedalat (Albert, Andrei, Ana, Mona, Adi si Lili) in compania carora voi avea ocazia sa explorez o buna parte din minunatiile laudate anterior. Organizatorul turei fiind Albert, tin sa-i multumesc inca odata pentru ocazia oferita de a lua contact cu o zona dupa care ravneam de mult timp, dar fara finalitate practica.
Asadar, echipa de 7 fiind completa, iata-ne trecuti de vama bulgareasca pentru a opri la primul exchange de la marginea Ruse-ului, niscai leva fiind musai sa-i ai in buzunar, chiar daca in anumite locuri se va dovedi ca poti plati si cu lei.
Ocolim orasul pe la est si sud, iar la intersectia Volov parasim Bulevardul Bulgaria pe care ne aflam, coborand pe o bretea spre Bulevardul Hristo Botev aflat dedesubt.
Ne aflam propriu-zis pe E70, care inainteaza spre Razgrad si Varna, iar odata cu departarea de Ruse traficul se rareste, lanurile nemarginite de porumb si floarea soarelui ascunzand cu strasnicie canioanele jinduite ale raului tributar Dunarii. O cismea ne imbie la un binemeritat popas de alimentare, iar umbra unor ciresi de pe marginea drumului va fi pavaza contra arsitei de amiaza, in perspectiva picnicului ce va urma.
Soseaua neteda reprezinta un adevarat rasfat pentru posesorii de cursiera sau bicle de touring care se avanta pe aceste meleaguri, insa din trupa de fata un numar de cinci suntem catarati pe mtb-uri, asa ca ritmul va fi unul moderat, cu o medie de 17-19 km/h. Nici nu ne trebuie mai mult, am venit la promenada, asa ca ne delectam cu panorama Campiei Inalte a Dunarii (in partea de nord-vest a Platoului Ludogorie), aceasta talazuind malul sudic al Dunarii de la o inaltime medie de 100-150 metri.
La circa 10 kilometri departare de Ruse parasim Drumul European E70, ce se indreapta spre Razgrad si Shumen. Directia noastra duce spre Shtraklevo, un orasel micut pe care il gasim dupa inca 7 kilometri petrecuti pe Regionalul 202. Un MIG „17” (pe care la deruta este trecut numarul „29”) sta parcat de decor pe o laterala a drumului care strabate cocheta asezare, amintind de aerodromul Ruse-Shtraklevo aflat la mica departare.
Este ora 14:30, la peste 3 ceasuri departare de startul din Giurgiu, iar ziua lunga ne da ragazul necesar pentru a vizita aceasta localitate, o straduta bine conturata ghidandu-ne pedala spre centrul urbei. Linistea apasatoare ne inconjoara, nici tipenie de om pe strada, iar in zona primariei gasim singurul magazin deschis, ocazie de a pune in circulatie „valuta” obtinuta mai devreme. O biserica ce imprumuta din aspectul Catedralei Sfanta Sofia puncteaza la capitolul estetic, iar sumedenia de caisi si meri incarcati cu fructe si aflati pe domeniul public, ne deranjeaza mentalul colectiv al nostru, celor obisnuiti sa vedem cum dispar asemenea fructe din copaci inca din stadiul de zarzare…
Reluam traseul spre Nisovo, asezare aflata chiar in perimetrul parcului natural, undeva in zona de defileu a Beli Lom-ului. Incet, incet incepem sa dam tainul celor peste 1250 metri diferenta de nivel pozitiva adunati pana la sfarsitul turei, coborarile rapide si catarile anevoioase devenind o constanta pe parcursul urmatoarelor ore, precum si a doua zi.
Dupa o suita de asemenea denivelari consistente o coborare rapida ne scoate chiar in mijlocul canionului, la aproape 11 kilometri departare de „asezarea cu MIG”. Suntem la Nisovo, un satuc desfasurat atat pe versanti dar mai ales in albia majora a Lomului Alb. Opozitia izbitoare cu peisajul molcom, de camp, prin care am pedalat anterior este de-a dreptul fascinanta, brusc gasindu-ne parca intr-un colt al Cheilor Dobrogei sau al ariei depresionare carasovene, din Banat.
Fara sa cunoastem in prealabil geomorfologia acestui perimetru ramanem siderati de prezenta canioanelor si a meandrelor care parca se indreapta in toate directiile, fiind greu de intuit ce inseamna amonte sau avale. Analizand ulterior harta locurilor, voi descoperi un al treilea Lom (Malki Lom, Lomul cel Mic), care conflueaza cu Beli Lom undeva in zona in care ne aflam. Cu atat mai complexa si mai palpitanta devine descoperirea acestor locuri, cu cat vaile adancite in calcar devin intreite, iar efortul de strabatere a intregii arii Lomovete (cele 3 Lomuri) devine o chestie de rabdare si perseverenta.
Ne insinuam in stanga, peste un pod, urmand Beli Lom-ul spre partea din amonte, zapuseala dupa-amiezii de sambata gonindu-ne spre umbra binefacatoare a speciilor arboricole submeditareneene.
Parasim satucul pentru a explora putin pe off-road o portiune de canion, iar la circa 2 kilometri departare, urmand cursul meandrat al raului, o imensa deschidere in zona de defileu face loc unui frumos iaz, pe malurile caruia se gasesc niste constructii ale celor care probabil gestioneaza respectiva balta de peste.
Boris este cel care ne iese in intampinare, un bulgar la varsta a doua vorbitor de limba romana si care ne va anunta ca nu avem voie sa ne racorim in apele lacului, dar putem sa zabovim in liniste pentru a admira splendidul peisaj, punctat de gastele care plutesc nestingherite pe luciul de apa si de versantii calcarosi oglinditi in intinderea lacustra. Niste castraveti cat toate zilele ne sunt oferiti de Boris pentru a merge la masa de seara, dovada clara ca bulgarii nu se joaca cand vine vorba de legumicultura.
Dupa perioada de tihna ne luam ramas bun de la gazda noastra de conjunctura si ne intoarcem spre Nisovo pentru a continua aventura spre destinatia finala a acelei zile. Despre satucul in care ne aflam merita mentionat si faptul ca este cunoscut ca fiind locul unde s-au descoperit vestigiile unei interesante necropole medievale, aceasta adapostind o serie de cruci specifice cavalerilor templieri.
Dincolo de Nisovo incepe o urcare anevoioasa spre interfluviile dintre Malki si Cherni Lom. Va fi cea mai grea catarare a zilei, dar odata ajunsi in zona de plat suita de suisuri si coborasuri se va mai domoli. La 10 kilometri departare de asezarea descrisa anterior parasim Drumul Regional 202, atunci cand un indicator ne sugereaza sa facem dreapta, in 5 kilometri urmand sa ajungem la Cherven. Aceasta localitate va reprezenta punctul final al unei zile pline in ale pedalatului si al descoperirii de obiective turistice interesante.
De sus vazut, satul inchegat in canionul Cherni Lom-ului impresioneaza prin dispunerea caselor, incepand de pe culmi pana la firul vaii. Unele locuinte apar ca niste fortarete, cu ziduri puternice spre prapastie, putand fi asemuite cu un fel de „contraforturi” ale maretului oras medieval ce se poate zari in departare si care reprezinta unul dintre cele mai importante obiective turistice ale regiunii, fiind cotat de UNESCO in patrimoniul universal.
Descinderea spre „nucleul” Chervenului, cantonat de-a lungul raului, nu va fi lipsita de peripetii, Albert avand un atac de panica in plin fuleu din cauza unei insecte ce i-a intrat in ureche, iar eu, intr-o curba a drumului inclinat nu am reusit sa incetinesc in timp util, franand pe o distanta de 5-6 metri, pentru a opri exact in parapetul de pe marginea drumului…
Totul e bine cand se termina cu bine, iar la ora 19:30 ne aflam dincolo de popasul turistic si poteca tematica ce te scoate sus, pe platoul cetatii, urmand sa campam intr-o poiana la oarecare departare de localitate, pe valea raului. Ma reped cu Albert pe ulitele cochetei asezari rurale pentru a descoperi acel magazin ce ne va ostoi pofta de bere si alune in jurul focului de tabara ce anunta sa incheie apoteotic o zi de excelenta velo-turistica. La intoarcere, flacarile strunite de Adi sunt intuite lejer de la departare, ca si trombele de fum stationate in calmul atmosferic al canionului. Porumbul obtinut din lanurile de profil „controlate” strategic dupa-amiaza va fi copt pe jarul incins, spre deliciul asistentei, iar berea rece devine o binemeritata rasplata pentru setea indurata in acea zi torida de vara. Cum biclele au fost legate la gramada iar corturile asezate strategic in jurul acestora, va urma o noapte linistita, animata doar de zgomotul greierilor aciuati prin fanatele alaturate.
Totalul acelei zile: 65 de kilometri pedalati de la Giurgiu la Cherven (plus inca 45 de kilometri facuti de mine dinspre Bucuresti, dand un total personal de 110 kilometri); diferenta de nivel pe ruta parcursa in comun: undeva la 630 de metri.
A doua zi ne urnim din loc pe la ora 10:00, facem cale intoarsa 1 kilometru si parcam vehiculele in dreptul popasului de la intrarea in orasul medieval.
Un bulgar timid isi face curaj si ne anunta ca nu scapam fara o taxa de 4 leva/persoana, iar din interactiunea verbala cu acesta aflam ca pentru grupurile de minim 6 persoane taxa de acces se reduce la 3 leva.
Ne achitam obligatiile de turisti civilizati, contemplam panoul care anunta la loc de cinste, in romana, ce avem de vizitat si pornim agale pe treptele de acces la obiectiv. Nici 10 minute nu vom face pana sus pe platou, insa odata ajunsi aici ramanem placut surprinsi atat de vasta mostenire istorica bine conservata de catre vecinii nostri, cat si de imensitatea peisajului vadit de pe meterezele cetatii.
Se pare ca adapostul oferit de vaile meandrate ale Lomului Negru, solul fertil si clima blanda de aici au reprezentat argumente mai mult decat concludente pentru umanizarea desfasurata inca din cele mai vechi timpuri. In secolul al VI-lea e.n. este consemnata existenta pe promontoriul stancos al Chervenului a unei fortarete bizantine, aceasta evoluand cu timpul pentru a atinge apogeul in timpul celui de-al doilea Tarat al Bulgariei (secolele XII – XIV), astfel ca satul s-a transformat intr-un oras prosper si infloritor, centru militar, economic si cultural de insemnatate in lumea medievala a slavilor sud-dunareni.
Dintre ruinele conservate sunt foarte interesante unele parti ale zidurilor fortificate, turnul de aparare, fundatiile unor de lacase de cult, doua rezervoare de stocare a apei, ruinele catedralei episcopale din secolul al XIV-lea s.a.
Pe langa atributele enumerate mai sus, factorul „belvedere” este absolut fabulos, versantii calcarosi ai raului, poienile din albia majora (unde am campati si noi), precum si asezarea disipata pe mai multe zeci de kilometri patrati putand fi admirate cu prisosinta.
Restul istorisirii poate fi găsit pe blogul lui Cristian Bădescu
