Acum citesti
Sram Code RSC (2022): eppur si muove

Dacă aruncăm o privire pe pările altora și inclusiv ale noastre despre frânele Avid/Sram din ultimii ani, concluzia va fi invariabil aceeași: americanii ar trebui să înceapă să construiască frâne. Elixir-urile n-au fost strălucite, Level-urile au fost de Doamne-ferește, iar Guide-urile nu m-au impresionat niciodată cu nimic. În fond, singura chestie pe care o apreciam mereu la frânele astea era greutatea redusă comparativ cu Shimano și reglajele pentru modelele de top. Iar când am primit la test noile Code RSC pur și simplu nu mai aveam cum să fiu optimist, în nicio manieră.

De ce este corpul manetei mai gras? O să afli mai jos.

Așadar le-am scos din cutie. Arunc o privire, arată bine. Foarte bine de fapt. Nu mai zic de șuruburile alea care-și schimbă culoarea permanent pe măsură ce modifici unghiul din care le privești. Atenția la detalii. Calitatea materialelor. Totul în grafic. Mă rog, nici nu este de mirare, căci acestea sunt vârful de gamă și ar fi fost rău dacă era altfel decât este. Dar nu este.

Instalarea se face facil, deși să tragi conducta prin cadru, mai ales la Specialized Stumpjumper Evo, este destul de anost. Astfel, m-am folosit de un life hack, ceva cât se poate de banal, și am profitat de faptul că pe bicicleta asta era instalat un set de Code-uri – modelul de bază. De fapt am trișat cumva. Am păstrat conducta pe interior și am înlocuit maneta și etrierul. În ceea ce privește frâna de față, a trebuit să scurtez conducta. Apoi, ambele frâne au necesitat aerisire, un lucru care nu se face la fel de rapid ca la frânele Shimano și care uneori poate deveni un joc psihologic puternic în care tu, ca actor principal, trebuie să-ți păstrezi mințile intacte. Zis și făcut, am reușit. Iar apoi le-am folosit timp de un an.

Etrierul de față pare o sculptură modernă care nu semnifică nimic.
Revenind la atenția la detalii: inclusiv șurubul care asigură plăcuțele de frână în locul lor are același colorit nebun.

În tot acest timp, frânele astea au văzut bikepark-uri, poteci de munte, forestiere și poate și câteva coborâri lungi pe asfalt. Nu că aș fi vrut să mă dau pe asfalt, dar altfel îmi era practic imposibil să ajung acasă. Cu toate astea, după multe sute de kilometri la vale și nu chiar pe cele mai prietenoase trasee (nu mai zic de concursuri), am schimbat plăcuțele de frână după fix 11 luni. O durată de viață extrem de rezonabilă zic eu. Apoi, legat de performanță, nu am cum să mă plâng prea mult și sunt șocat că nu pot face asta: doar de 2 ori s-a întâmplat ca levierul manetei să migreze fără explicații spre ghidon mai mult decât ar fi trebuit, însă nu a rămas fără putere. Doar a creat ceva confuzie. De fading n-a fost vorba niciodată și nici nu cred că ar fi fost posibil cu discul de 220mm instalat pe roata de față și cel de 200mm pe roata din spate, lever feel-ul a fost mereu în parametri (doar pe măsură ce se uzau plăcuțele mai compensam din reglajul care depărtează levierul de ghidon, prezent sub formă de robinet), iar aerisirea a fost necesară o singură dată, pe la mijlocul sezonului. Şi atât! Cum a fost posibil?

Explicația este relativ simplă. Cilindrul este mai mare, așadar acomodează cu 30% mai mult lichid de frână decât să spunem… hmmm… un Sram G2. Apoi, cu 4 pistoane în etrier, treaba care trebuie dusă la capăt este mai simplă. Reglajul extra denumit Contact Point – aflat pe corpul manetei sub formă de rotiță, elimină cursa moartă, iar în cârdășie cu reglajul manetei față de ghidon ai putea trăi într-o bulă în care plăcuțele de frână nu se tocesc niciodată. Căci făcând aceste reglaje, omiți faptul că acestea chiar s-au consumat. În fine, odată ce le schimbi, va trebui să trimiți pistoanele înapoi de unde au ieșit și eventual să mai faci o aerisire.

Noul disc HS2 este mai gros și ajută la disiparea căldurii mai eficient.
Discul de față, de 200mm, pe care l-am folosit în puține ocazii. Tot cu discul de 220mm mă simt mai în siguranță.

Sunt chiar cu 200 de grame mai ușoare decât Shimano Saint, ceea ce le face poate destul de atractive și pentru cei care contează că bicicleta lor de enduro nu cântărește chiar 18 kg. În orice caz, frânele pot fi folosite atât pentru downhill sau enduro sau chiar e-bike-uri, pentru cine are ceva bani să-și permită achiziția acestora. Lansate cu un preț de raft de 540 de euro, adică 2.673 lei/set, acestea pot fi acum achiziționate cu discount-uri importante, la prețul de 1.600 de lei/set, ceea ce este mai aproape de realitatea economică în care trăim. Iar la acest preț, pot spune că sunt cât se poate de competitive și costă fix cât modelul Saint, de la Shimano. Acum, că s-a făcut această dreptate financiară, deși sunt fan Shimano, aș alege Sram-ul ca frâne pentru DH/Enduro. Din simpul motiv că arată mai bine și sunt semnificativ mai ușoare. Ceva ce nici măcar nu credeam că aș fi spus în urmă cu un an sau doi.

Greutate frână (fără disc): 320 de grame
Preț recomandat: 2.673 lei/set

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

20 − 10 =