Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete…
Cu acest model, al anului 2011, frânele Shimano XT își încheie misiunea, lăsând loc noii generații. Prezente de ceva timp pe piață sub această formă, Shimano XT 2011 vor mai putea fi achiziționate din magazine pentru 1-2 ani de acum înainte, așadar o privire mai atentă asupra prestațiilor era necesară.
Sunt tentat să spun că se numără printre frânele cu un design aparte, foarte încrezător și foarte high-tech. Dar deoarece am avut ocazia să testez și modelul viitor, mă simt nevoit să-mi retrag cuvintele. Cu toate acestea, Shimano XT 2011 încă se plasează din punct de vedere al aspectului peste multe alte modele de pe piață. Dar pentru că acesta este un capitol puțin relevant atunci când vine vorba de achiziționarea unui sistem de frânare, voi trece direct la enumerarea plusurilor și minusurilor pe care aceste frâne le oferă.
Sunt dotate cu tehnologia Servo Wave, care pe scurt oferă următoarele avantaje: distanță mai mare între plăcuțe și disc, acționare mai rapidă a plăcuțelor la apăsarea manetei, urmând ca acestea să se retragă mai repede decât la sistemele clasice odata ce nu mai acționezi maneta dar și o putere crescută cu până la 20%. În viața reală, vei resimți doar puterea mai intensă a frânelor, într-adevăr mai bună decât cea oferită de modelul anterior. Modulația nu se ridică la nivelul frânelor Shimano XTR, dar nici la nivelul noilor frâne Shimano SLX 2012 ce urmează a fi lansate în scurt timp. Comparând actualul XT cu viitorul SLX, direct pe traseu, acestea din urmă plasate mai jos în gamă, oferă o forță de frânare mai mare, brută chiar aș putea spune, pe când XT-urile au nevoie de un imbold serios pentru a atinge aceste performanțe.
Nu-ți imagina însă că-s lipsite de putere. În niciun caz. Acționând maneta cu un singur deget, obții o putere de frânare bună iar bicicleta rămâne foarte controlabilă chiar și pe coborâri mai abrupte sau la negocierea virajelor. De asemenea, maneta a oferit o aderență peste medie în capăt. Sunt un set de frâne bune, dar care se văd depășite deja la unele capitole de către noile modele din clasele inferioare. Este și normal, deoarece toți producătorii de frâne trebuie să inoveze.
Funcția de reach adjust îți ajustează distanța dintre manetă și ghidon, dar poziționarea și acționarea robinetului în cauză poate fi greoaie dacă te decizi s-o faci pe traseu. De aceea este recomandat ca setup-ul să fie făcut de la bun început.
Utilizează ulei mineral, care este anticoroziv. Prin urmare dacă te alegi cu câteva picături pe manetă sau pe etrier, vopseaua va rămâne la locul ei. Dezavantajul iese la suprafață la temperaturi scăzute când uleiul devine ceva mai vâscos iar reprizele de frânare ceva mai anevoioase. Dacă nu utilizezi bicicleta la temperaturi de sub 5 grade celsius, atunci nu ai de ce să-ți faci griji.
Etrierul realizat din aluminiu include două pistoane și este finisat corespunzător. În această clasă însă, am avut ocazia să văd și etriere cu dimensiuni mai reduse. Greutatea acestuia este de aproximativ 112 grame iar cu tot cu manetă și disc de 180 de mm atinge valoarea de 401 de grame. Și nu este chiar mică dacă o raportăm la alte frâne din același segment (vezi Avid Elixir R spre exemplu).
În concluzie, Shimano XT 2011 sunt o afacere bună în special datorită prețului scăzut la care sunt oferite în prezent. Pentru că vor fi înlocuite în foarte scurt timp, magazinele oferă reduceri semnificative pentru acest set de frâne. Le vei putea utiliza fără probleme atât la Cross Country cât și pentru All Mountain, cu mențiunea că pentru probele mai dificile se recomandă un disc de 180 de mm. Atenție însă, odată cu schimbarea discului va trebui să schimbi și butucul, dacă acesta nu provine de la Shimano și nu beneficiază de funcția Center Lock.
Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.
Si tot ca MARE MINUS
Cand e frig afara, ceva se contracta si cursa franei se reduce foarte mult fiind ca si un touch screen nu ca si o frana veritabila !