Acum citesti
Roți Shimano XT (2018)

După ce generația de roți Shimano XT din 2013 nu a fost cea mai grozavă, japonezii par să fi împrumutat tehnologie de la setul de roți din gama XTR pentru cele de față. Căci acestea sunt mai rigide și mai solide ca oricând, deși nu folosesc aceleași materiale pentru jantă (XTR-ul poate fi achiziționat în versiunea de carbon). În gamă vei putea găsi două tipuri de roți, cele pentru Cross Country sub denumirea de M-8000 și cele pentru trail sau enduro, M-8020. Nouă ne-au sosit cele pentru XC, iar acestea se diferențiază de cele pentru Trail printr-o jantă ceva mai îngustă, prespunând că nu vei instala anvelope foarte late pe acestea (23.9 mm lățime pentru M8000 și 27.9mm pentru M8020). Cu toate acestea, roțile au găzduit la fel de bine anvelope de 2.10 cât și de 2.30, fără a avea vreo problemă. Desigur, anvelopa de 2.30 a fost ceva mai restrânsă pe janta mai îngustă cu 4mm.

Design cunoscut al butucului? Este împrumutat de la XTR.
Jantă ulor asimetrică și solidă.

Din punct de vedere tehnic, design-ul butucilor împrumută aspectul XTR-ului, iar asta le dă o notă de calitate în plus, spițele – 28 la număr per fiecare roată – sunt de tip straight-pull, jantele sunt ușor asimetrice și au o înălțime de 18mm, sunt desigur compatibile tubeless (cu bandă la interior nu cu construcție închisă), iar butucii utilizează bile și conuri, ceea ce le face mai ușor de întreținut. Legenda spune că rulmenții sunt mai durabili și sunt de acord cu asta, însă în cazul seturilor XT și XTR, Shimano a făcut o treabă excelentă la capitolul durabilitate. Spun asta în calitate de deținător de roți XTR care au văzut cam cele mai dificile trasee de MTB de la noi, iar după aproape 4 ani se învârt incredibil de bine. Nu compara cu butucii low-end, căci nu au nici cea mai mică legătură. Setul de test pentru 29er avea butuci boost, așadar cel de față cu o lățime de 110mm (x15mm) și cel de spate – 148mm (x12), fiind astfel în teoerie, mai stabile. Prinderea discului se face exclusiv după standardul Centerlock, așadar să ai în vedere acest lucru la achiziție. Pentru că japonezii au fost mereu oameni simpatici și de treabă, odată cu setul primești și o cheie pentru nipluri Shimano, care are fix forma unei chei clasice de atelier. Pe cât de gingașă este, pe atât de dificil mi s-a părut de utilizat.

Apect sobru, însă pe bicicletă jantele negre măresc înălțimea anvelopei și chiar cu cele de 2.10, acestea vor părea masive.
Nipluri normale, iar la nevoie, roțile pot fi centrate cu cheia din pachet.
Aspect ușor mat al jantei.

Aspectul este bineînțeles cât se poate de sobru și în afara de gama DX din secolul trecut, nu-mi amintesc ca Shimano să fi experimentat vreodată cu diverse culori. Așadar, gri și negru, culori care se potrivesc cu absolut orice bicicletă și între noi fie vorba, la nivel de roți, îi dau un aspect mai agresiv.

Timp de mai bine de 7 luni, roțile s-au comportat excelent. Acestea n-au văzut trasee de downhill, ci doar trasee de enduro, suficient de dificile, prin urmare le-am scos din zona de confort. După tot acest timp, nu este nevoie de nicio ajustare, acestea dovedindu-se foarte solide și totodată rigide, fără să flexeze în viraje sau când dai un sprint mai puternic (se mai așteaptă cineva la așa ceva în secolul 21 când vine vorba despre un set de roți serios?).

Spițe stright pull și butuci ușor de întreținut. Materiale de calitate.
De reținut: butucii Shimano nu sunt compatibili cu casete XD, așadar nu vei putea instala o casetă cu 12 pinioane din gamele GX, X0 sau XX. Doar Eagle NX este compatibil.
Compatibilitate doar cu discuri CenterLock. Sau cu adaptor, dacă nu-ți plac.

Aș merge până într-acolo încât să afirm că sunt atât de bine construite, încât n-o să-ți poți da seama dacă sunt pe bile sau pe rulment, cu sesizarea faptului că acestea parcă se învârt chia rmai bine decât unele roți pe rulment utilizate până în prezent. Din punct de vedere al greutății acestea nu excelează, nefiind nici grele dar nici ușoare: 1.9 kg pentru set.

În concluzie, roțile Shimano XT nu mi-au provocat furnicături pe spate asemenea celor din gama XTR, însă sunt un set de roți oferite la un preț corect raportate la calitate – 469 de euro preț recomandat, însă le găsești și mai ieftin – un set care suportă și abuzuri (în limita a 120 de kg) și unul ușor de întreținut, fără vreun element colorat care să-i atragă pe cei pasionați de imagine. Un alt produs de top Shimano care nu se abate de la filosofia companiei, care-și face treaba cum trebuie, atunci când trebuie. Și lucrează și peste program dacă este nevoie. Treabă japoneză, ce să-i faci.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

twenty + eight =