Acum citesti
Maxxis High Roller II 27.5 x 2.40 (2018)

Dacă nu te dai la downhill, nu ai cum să înțelegi ce înseamnă o anvelopă aderentă. Pentru mine, cele maxim două concursuri la merg anual, sunt suficiente pentru a mă convinge de calitățile unor produse pe care am ocazia să le testez chiar în concurs. Anul acesta însă m-am axat pe alte planuri, prin urmare nu am mai ajuns până în prezent la niciun concurs de DH. Totodată, m-am trezit cu aceste Maxxis High Roller II venite la test, iar singura soluție pe care am avut-o a fost să le instalez pe o bicicletă electrică. De ce am făcut asta, vei putea citi în acest articol.

Bun, instalarea High Roller-elor se face destul de greu, cu leviere și ceva muncă plus câțiva stropi de transpirație, dar ai toată încrederea că acestea vor rămâne pe jantă, indiferent de ceea ce se întâmplă. Le-am umflat până la 3.5 bar ca să se așeze pe jantă, apoi le-am lăsat la 1.8 bar, luând în considerare și greutatea mai mare a bicicletei electrice. Dacă le instalam pe bicicleta de enduro, le-aș fi folosit fără nici cea mai mică grijă cu o presiune de 1.4-1.5 (da, cu cameră), în condițiile în care m-aș fi dat doar la vale. Dar cum prin zonă nu dispun de nicio telecabină sau vreun telescaun, mi s-a părut ușor incomod să urc cu un set e anvelope de 1.2 kg bucata, care se lipesc de traseu de parcă ar avea lipici.

Dar aici intervine e fapt măiestria creatorului care a dat naștere acestui profil și acestui mix de cauciuc. Aceste anvelope îți transformă bicicleta într-o locomotivă, care parcă ar rula pe șine pe orice linie de pe traseu. Cu atât mai impresionant cu cât bicicleta pe care m-am dat avea vreo 24 de kg. Le-am folosit în toate condițiile de traseu, însă cel mai mult m-au impresionat pe umed: cu aceste anvelope, orice instructor de MTB ar trebui să-și schimbe un pic repertoriul când explică trecerea peste rădăcini sau peste pietre. Sau altfel spus, aceste anvelope sunt cea mai bună metodă de a trișa. Un avantaj nedrept față de alții care încă nu le-au descoperit. Da, atât de bine se mulează High Roller peste obstacole, în special pe pietre sau rădăcini umede, este aproape de necrezut.

Teren arat de anvelopă… la urcare!

Mai departe, puterea de frânare este imensă. Împreună cu un set de Magura (despre care nu am o părere bună în general), bicicleta a oprit exact unde și cum am vrut. Mai mult decât atât, tracțiunea la deal este foarte mare și după cum au dovedit-o, nu poate duce motorul câtă aderență dezvoltă aceste anvelope la deal. Și când ma refer la deal, mă refer la acele pasaje de urcare pe care nici cu piciorul nu le dai tocmai ușor. De bicicletă normală nici nu mai vorbesc, însă aici am avut un motor de 250W sub mine.

La genul acesta de urcări mă refeream… 🙂

Doar nu credeai că toate aceste calități vin fără minusuri, nu? Nici măcar eu nu sunt atât de naiv. Bun, sunt grele. La 1.2 kg trebuie să te gândești serios ce se va alege de viața ta când vei urca pe munte. Apoi, se montează destul de greu, dar asta o vei uita după prima tură. Viteza de rulare nu este strălucită și nu neapărat datorită amplasării crampoanelor, ci datorită compund-ului moale, care efectiv se lipește de orice îi iese în cale. O soluție ar fi să rulezi la presiune mai mare, de 2.5 bar pe urcări și să le dezumflii la 1.6 bar când cobori. totodată, un compound moale înseamnă și o durată de viață mai scurtă, dar voi reveni cu un update pe această după acest sezon.

În concluzie, ce pot să spun pe scurt despre anvelopele care m-au făcut să mă simt ca un prorider? Sunt ideale pentru enduro, atâta timp cât accepți că pui un extra de 2.4 kg pe bicicletă și tragi la deal pe distanța intermediară dintre probe ca un animal. Ideale pentru downhill, căci acolo greutatea nu este atât de importantă și după cum am descoperit, excelente pentru e-bike-uri, fără să fie necesar un set de anvelope în format 27plus. Protecția la pană este de asemenea foarte bună. Dacă aceste anvelope ar cântări maxim 700 de grame bucata, probabil ar fi cele mai performante din lume.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

17 − two =