Acum citesti
Îndrăzneşte să fii „verde” într-un oraş gri! Vino la SkirtBike 2018

SkirtBike a devenit repede unul din cele mai așteptate evenimente din an, atât de către bicicliste, dar și de bicicliști. Este un eveniment care demonstrează că bicicleta în România devine din ce în ce mai populară, doamnele și domnișoarele bicicliste fiind cel mai bun barometru al acestui fenomen. De ce? Pentru că în general, ele nu se avântă neînfricate în trafic ci sunt mai precaute. Dacă însă numărul lor crește și le vedem în oras, printre mașini, din ce în ce mai des, înseamnă că lucrurile merg spre bine.

De la organizator:

Pentru multe dintre noi începutul verii înseamnă o nouă paradă SkirtBike, un nou prilej de a încuraja femeile să pedaleze, să se simtă libere şi încrezătoare în jungla urbană, atunci când sunt pe două roţi. Cu toate că lucrurile nu au evoluat în direcţia în care noi ne-am fi dorit, şi anume o infrastructură decentă pentru biciclişti, aşa cum putem observa în marile capitale europene, asta nu înseamnă că vom renunţa la ceea ce ne place cel mai mult: să pedalăm. Chiar dacă o vom face în trafic, pe străzile din cartier, în vacanţe, sau în parc, bicicleta este parte din viaţa noastră şi aşa ne dorim să rămână.

Foto Silviu Cozma. Sursa skirtbike.ro

Ediţia aceasta este mai mult ca oricând despre #GirlPower, despre comunitatea noastră de bicicliste care a crescut atât de frumos în aceşti 9 ani, în Bucureşti şi în oraşele din ţară. Pentru anul acesta am ales ca temă culoarea verde care simbolizează un stil de viaţă sănătos, ecologic, o oază de relaxare şi prospeţime, energie şi spirit liber.

Aşadar, dragi bicicliste, vă aşteptăm duminică, 1 iulie, să pedalăm împreună la parada SkirtBike, începând cu ora 14.00, în faţa Palatului Copiilor din Sector 4, Bucureşti. Ca în fiecare an, vom avea activităţi dedicate participantelor, precum şi o surpriză care va marca închiderea evenimentului.

Foarte important este şi traseul, de aceea vă lăsăm mai jos bulevardele pe care vom defila în ţinute feminine şi cu aceeaşi atitudine pozitivă şi energie pe care le-am văzut la voi în fiecare an:

Parcul  Lumea Copiilor – Bvd. Tineretului – Bvd. Dimitrie Cantemir – Bvd. Unirii – Piaţa Alba Iulia – Bvd. Burebista – Calea Dudeşti – Bvd. Octavian Goga – Splaiul Unirii – Şos. Mihai Bravu – Calea Văcăreşti – Bvd. Tineretului – Parcul Lumea Copiilor.

Până ne (re)vedem la paradă, vă invităm să ne urmăriţi pe pagina de Facebook unde vom reveni cu mai multe detalii în următoarele două săptămâni.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

10 + sixteen =