Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete…
Drag Hardy Pro este fără doar și poate oferta momentului: pentru 3.000 minus 1 leu, primești, pe scurt, o furcă pe aer și o transmisie 3×10. O ofertă cu care nici măcar producătorii autohtoni nu țin pasul. Așadar, vorbim aici nu neapărat despre o bicicletă ieftină, însă cu un raport echipare/preț imbatabil. Cum influențează însă acest preț calitatea și performața, vom lămuri în acest articol.
Cadru/Pe traseu
După cum menționam deja din testul precedent cu Drag Hardy LTD, bulgarii au făcut o mișcare interesantă în ceea ce privește design-ul bicicletelor, care arată pur și simplu bine în acest moment. Culori vii, perfect armonizate, care te duc cu gândul la o bicicletă mai sportivă. În orice caz, chiar și forma cadrului are o ușoară notă de agresivitate, exceptând poate prinderile de portbagaj montate deasupra urechilor pentru prinderea roții spate. Nimic de comentat la capitolul suduri sau la capitolul finisaje în general, iar din punct de vedere tehnic, bicicleta are un headtube conic, o singură prindere pentru bidonul de apă și o prindere QR9 pentru roata de spate.
Poziția este ușor alungită pe față, însă cei de la Drag n-au exagerat cu lungimea pipei, aceasta măsurând 60 mm și păstrând astfel o notă de sportivitate în ceea ce privește manevrabilitatea. 69 de grade pentru headtube și un chainstay de 450mm înseamnă că s-a optat mai mult pentru stabilitate. Ghidonul de 720mm mi s-a părut suficient pentru segment, cu un rise suficient care ajută să tragi de el atunci când este nevoie (pare drept, dar nu este) și cu un backsweep suficient încât să nu-ți obosească mâinile după un traseu mai lung. Altfel spus, această bicicletă nu vrea să iasă în evidență cu date impresionante pe coborâri sau pe urcări, însă le îmbină pe ambele la un nivel decent. Și, între noi fie vorba, întâlnești mai rar în ziua de azi o bicicletă care să le facă pe toate, dar fără să exceleze. Din acest punct de vedere, mi se pare că bicicleta se adresează unui segment mare de utilizatori, ceea ce ar putea s-o transforme într-un succes.
Rigiditatea cadrului de 94.3 Nm/grad este o valoare medie, iar greutatea acestuia, de 2.16 kg denotă faptul că nu s-a pus accentul pe economie de materiale. Ceea ce într-un fel îți garantează faptul că este un produs solid.
Echipare
Pe lângă cadru, care se încadrează fără dubii în clasa mid-level, avem o echipare impresionantă raportată la preț. Performanțele sunt pe măsura segmentului din care fac parte, așadar trebui să-i cunoști limitele, însă momentan nimeni nu oferă atâtea pentru 2.999 de lei.
O să încep cu furca Suntour Raidon, pe aer, cu o cursă de 100mm care oferă un confort bun. Desigur, nu este concepută pentru abuzuri sau trasee foarte dificile, dar, la nevoie, te scoate din necaz. Cursa nu este foarte lină însă vorbim aici despre un entry cu cartuș de aer, așadar va trebui să te mulțumești cu portocaliul care sare imediat în ochi și cu faptul că primești o comandă de lock-out montată pe ghidon.
Voi continua cu transmisia, acolo unde schimbătorul de pinioane Shimano Deore Shadow Plus și-a făcut treaba exemplar și unde noul angrenaj Shimano MT500 m-a impresionat prin design și rigiditate. Brațele acestuia sunt sculptate la maxim, lăsând impresia că japonezii au stors și ultimul gram din el, iar din punct de vedere al conceptului vorbim despre un Hollowtech I (brațele acestuia nu sunt goale). Având 3 foi la dispoziție în formatul 40/30/22, conectate la un set de pinioane 11-36, putem vorbi despre rapoarte foarte prietenoase cu începătorii. Shifterele, în mod impresionant, provin de asemenea din gama Deore, însă schimbătorul de foi, care s-a descurcat onorabil, provine din gama Alivio.
Capitolul roților este cel care nu impresionează în mod deosebit, acestea cântărind 5.1 kg și fiind echipate cu anvelope din gama entry, Rapid Rob. Chiar și așa, după un anumit timp îți vei permite un upgrade al anvelopelor, cu unele mai ușoare și mai aderente, care nu te vor costa atât de mult. Așadar, financiar rămâi în grafic.
Grozave nu-s nici frânele, Shimano M395, care suferă la capitolul modulația și suferă de fading pe coborârile foarte lungi. Din fericire, pe roata din față este instalat un rotor de 180mm, de la promax, cu prindere în 6 șurburi.
Șaua a fost confortabilă, tija de șa este acum suficient de lungă deci în concordanță cu dimensiunea cadrului (vechile modele aveau tija foarte scurtă), iar manșoanele destul de dure.
Concluzie
Dacă ar fi să aleg o bicicletă pentru popor, aceasta ar fi Hardy Pro. Luând în calcul și prețul, nu-mi vine să mai pomenesc de minusuri în rubrica de mai jos, însă am făcut-o pentru că va trebui să știi la ce anume să te aștepți. O bicicletă care arată bine, cântărește cât se poate de decent, cu o echiparea mai mult decât corectă, care face față traseelor de pădure și celor montane, cu mici rezerve în ceea ce privește dificultatea acestora din urmă. Pe scurt, acesta este best buy-ul din 2017 în segmentul entry-level.
Date relevante
Greutate totală: 13.2 kg
Greutate cadru: 2.160 grame
Greutate roți*: 5.100 grame
Greutate furcă: 1.959 grame
Lățime ghidon: 720 mm
Lungime pipă: 60 mm
Greutate angrenaj (cu Bottom Bracket): 990 grame
Rigiditate headtube: 94.3 Nm/grad
STW**: 43.6
*Greutatea roților cu anvelopă, pinioane, disc și quick release
**SWT (Stiffness to weight): raportul între rigiditatea cadrului și greutatea acestuia
La deal: 7/10
La vale: 7/10
Galerie foto
Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.
Salut, numele meu este Robert și doresc a-mi achiziționa o bicicletă.
Acum vine problema, nu mă pot decide, să fie nouă, să o fac din bucăți sau să-mi i-au ceva sh.
Am 36 ani, 1.80 m, 100 kg și merg cu bicicleta aproape zilnic. La momentul actual am o bicicletă cu cadrul de 18, mică, îmi doresc 21, cu frâne hidraulice pe discuri, o bicicletă normală zic eu.
Bugetul estimat de mine că îl voi aloca acestei achiziții este între 3000-4000 lei.
Bicicleta vreau să o folosesc pe orice traseu, oraș, drumuri țară, păduri, munte etc, i-au în calcul două perechi de cauciucuri, cele uzuale de oraș și pe lângă și unele pentru traseele de munte și păduri.
Achiziția vreau să o realizez undeva în toamnă, aștept reducerile.
Aș dori să-mi dai ceva sfaturi și recomandări.
Mulțumesc anticipat!