Acum citesti
CST Correre (2012)

Anvelopele bune fac de multe ori diferența dintre o tură rapidă și una greoaie și îți permit să îți petreci mai mult timp pe două roți decât reparând penele. CST Correre, primele anvelope de șosea pe care le-am testat, și, ca să fiu sincer, pe care am mers vreodată, se înscriu, în mare, în descrierea de mai sus. După cum le-ar caracteriza un pasionat de șosea, sunt tipul anvelopelor de fugă la un preț accesibil.

Prin sintagma “de fugă” m-am referit la faptul că sunt anvelope fără niciun fel de striație sau profil, destinate asfaltului uscat, dar și neted, cu un scop precis și anume viteza. Rezistența la rulare este mică datorită acestui fapt, deși mai este loc de îmbunătățiri. Un lucru va fi sigur dacă vei folosi Correre și anume acela că pedalatul va fi o idee mai ușor. O altă dovadă în acest sens este numărul TPI, care indică 120 în acest caz. Această valoare plasează perechea de anvelope de față printre cele de top, cel puțin din punct de vedere al materialului folosit. Nici când vorbim de greutate, CST Correre nu stă deloc rău, o bucată de mărimea 700×23 din kevlar (se pot impături) cântărind 233 de grame, ceea ce o duce în competiție directă cu producătorii renumiți din domeniu, precum Continental sau Michelin.

Pe de altă parte, și aderența acestora este foarte bună, dar trebuie să ții cont că vorbim despre condiții uscate. Nu știm poziția oficială a producătorului privind acest aspect, dar, personal, nu recomand aceste anvelope pentru condiții umede, în principal din cauza lipsei unui profil care să prevină acvaplanarea. Așadar, poți să te înclini cu încredere în viraje în condiții uscate cât timp rulezi cu Correre, mai ales în situațiile în care asfaltul este proaspăt, parțial cum am întâlnit în cadrul testului și a sesiunii foto. O altă trăsătură de fabricație ajută aceste anvelope privind aderența, fiind vorba despre compoziția dublă a cauciucului din zona de rulare. Astfel, marginile sunt mai aderente, în timp ce zona centrală este mai rezistentă la uzură. Cu această ocazie semnalăm și marele minus al acestor anvelope, faptul că se uzează relativ repede, lucru caracteristic anvelopelor cu rezistență scăzută la înaintare.

Acum trecem la protecția în cazul penelor a acestor anvelope. Am testat aceste anvelope de-a lungul a circa 250 de kilometri, interval în care nu am avut probleme. E drept, am căutat să evit cioburile și anvelopele au fost umflate la presiunea recomandată, dar pot să zic că sunt mulțumit de cum s-au comportat în această privință, mai ales după ce am extras o bucată mică de sârmă bine infiptă în carcasă. Se pare că sistemul EPS de prevenție al penelor de cauciuc funcționează.

În final, un alt avantaj al CST Correre este prețul de 99 lei/bucată. Nu este mare nici în mărimi relative, mai ales că vorbim despre o anvelopă din kevlar, și, mai important, este justificat din punct de vedere al performanțelor pe care aceste anvelope le oferă.

Vezi Comentarii (7)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

3 × five =