Un timp îndelungat, culoarea Dark Petrol și-a făcut prezența pe bicicletele de la Propain. Acum, ea este înlocuită de Frosted Mint, culoare care este sărbătorită cu un model în ediție limitată.
Propain Hugene 2 CF „Frosted Mint” – Detalii
Desigur, cu noua culoare care scoate în evidență formele minunate, Propain oferă o varinată Hugene CF 2 în ediție limitată. Modelul este echipat cu suspensii care provin de la RockShox, precum, furca Pike Ultimate și amortizorul Super Deluxe Ultimate. Restul de componente de asemenea fac parte din gama de top.
Frânele sunt SRAM G2 Ultimate, transmisia provine de la SRAM modelul wireless T-type SRAM XX, iar tija de șa hidraulică este un RockShox Reverb AXS.
- Materialul cadrului – carbon
- Cursa suspensiilor – 140 mm (Față) / 140 mm (spate)
- Dimensiune roților – 29′′
- Greutate – 13,2 kg
- Dimensiunile cadrului – S / M / L / XL
- Disponibilitate – ianuarie 2024
Per total, modelul în ediție limitată are o greutate de 13,2 kg și este disponibil la prețul de 5.999 euro.
Noua culoare „Frosted Mint” nu este disponibilă doar pe modelul în ediție limtată. De acum, toate variantele de echipare pot fi achiziționate în noua culoare, la alegere, desigur.
Abia în ianuarie 2024 vom putea vedea ce fel de echipări vor avea, dar un lucru știm sigur, prețul de plecare este de 3.399 euro.
Via Propain