Acum citesti
Povestea SkirtBike merge mai departe în 2013

Acum 3 ani, nu mulți i-ar fi dat șanse, dar un mare campion spunea odată că imposibilul este doar o părere. Principiul se aplică și în acest caz, promenada biciclistelor chic, SkirtBike, ajungând în acest an la o nouă ediție, mai bine reprezentată ca niciodată și care va avea loc în alte 10 orașe din România, pe lângă București, urbea de unde a pornit totul.

skirtbike-2013

SkirtBike a bătut cale lungă de la evenimentul inițial care a avut 150 de participanți, majoritatea doamne și domnișoare pentru care bicicleta nu sta în calea eleganței și feminității lor. Anul acesta, la cele 11 evenimente programate pentru ziua de 2 iunie în Alba Iulia, Arad, Baia Mare, Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța, Drobeta Turnu Severin, Iași, Sibiu și Timișoara sunt așteptate peste 2.000 de participante în total. Desigur, și acest număr este doar o părere – poate oricând și probabil așteaptă să fie doborât. În orice caz, organizarea este tot mai atent planificată de la an la an, noutatea pe care această manifestare o reprezintă atrăgând tot mai multă atenție.

Data evenimentului este stabilită, însă mai sunt și alte aspecte de pus la punct precum locul de întâlnire, ori ora la care va avea loc, dar toate informațiile vor fi prezente pe site-ul oficial în cel mai scurt timp.

Teaser SkirtBike 2013 from SkirtBike on Vimeo.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

six + nine =