Padina Fest revine în forţă cu a patra ediţie între 31 iulie şi 4 august 2013 pe Platoul Padina, Munţii Bucegi. După bunul obicei, pe toată perioada festivalului te vei putea bucura de activităţi montane, workshopuri, concerte şi întreceri sportive chiar în inima muntelui. Strânge bine şireturile bocancilor, echipează-te corespunzător şi înarmează-te cu mult curaj şi voie bună pentru că te aşteaptă o mulţime de surprize. Iar dacă îți dorești mult de tot să ajungi la Padina Fest, FreeRider.ro pune la bătaie o invitație dublă, valabilă pe toată durata festivalului, pe care o vom acorda în cadrul concursului desfășurat astăzi.
Pentru iubitorii ciclismului şi nu numai, Padina Fest va conține anul acesta a treia ediţie a Maratonului Bucegilor, o întrecere de mountainbike cross country, într-un cadru spectaculos, la altitudine de până la 2000 metri.
Și cum cititorii FreeRider.ro sunt iubitori ai ciclismului, cei care doresc să intre în lupta pentru premiul pus în joc vor trebui să ne povestească cum au început să practice acest sport, iar povestea considerată cea mai interesantă și bine redactată va fi premiată de către juriu.
Textele trimise nu vor depăși 400 de cuvinte și vor fi scrise în rubrica de Comentarii. Concursul se derulează astăzi, 02.07.2013, de la ora 15.00 până la ora 22.00. Câștigătorul va fi anunțat mâine, 03.07.2013, și își va putea ridica înscrierea de la magazinul Hypersport, aflat în București, Șoseaua N. Caramfil nr. 34.
Nu inteleg exact ce castigam , e vorba de 2 inscrieri gratuite la maraton sau la trail running … sau la amandoua ?
Am inceput sa merg la concursuri in toamna anului trecut. Aveam o bicicleta veche, echipata cu componente entry-level, insa un prieten avea nevoie de partener pentru un concurs si am decis sa formam o echipa.
Am iesit pe locul 15 si m-am simtit extraordinar dupa concurs. Adrenalina, sentimentele, senzatiile – toate sunt uimitoare in cadrul unui concurs.
Am ramas cu acest microb sau poate il aveam si inca nu-l descoperisem, iar acum sunt prezent la linia de start in mod regulat (cu o bicicleta noua).
Conform unor studii se spune ca nu-ti aduci aminte prea bine lucrurile care s-au intamplat inainte de 4 ani. Asa ca imi aduc aminte foarte vag trecerea de la tricicleta la bicicleta.
Stiu ca n-a fost chiar usor. Am avut roti ajutatoare si apoi pe tata alergand in urma mea cu un par legat de bicicleta ca sa ma tina drept. Am picat de fiecare data cand m-am intors sa ma uit dupa el si nu mai era. Impotriva insistentelor mamei care ma vroia o domnisoara fara vanatai si julituri, tata mi-a schimbat bicicletele pe masura ce cresteam (de fapt, ii cumpara una noua lu` fra-miu si eu primeam bicicleta care-i ramanea lui mica). Asa am pedalat pe o colectie frumoasa de 3 Pegasuri de care eram tare mandra pana am plecat din ograda bunicilor si ajunsa la oras am vazut copii cu MTB-uri.
Am incercat sa plang pentru un MTB prin clasa a 4-a, dar n-a mers asa. Tata mi-a zis “Premiul I si bicicleta e a ta!”. Si pune-te neica si invata… eu o lepra de copil care statea toata ziua pe afara… N-a durat mult si-a inceput sa fie carnetul meu plin de note bune. Si-am primit o bicicleta neagra cu flacari, mult prea mare totusi pentru mine. Asta n-a fost un impediment ca sa ma “bag” la toate concursurile de organizate de scoala. Si-am invatat in clasa a 5-a cum sa merg printre jaloane, cum sa schimb o camera, cum sa reglez franele, like a lady. Si-a mers bine asa vreo 3 ani, cu premiul I si II la concursuri pana cand am cazut in cap fix cand era mama mai atenta la ce faceam eu si adio bicicleta. Prin 2005 cred ca s-a intamplat si m-am conformat… nu mai aveam voie… trebuia sa merg la liceu si sa ma comport ca o domnisoara. Si-am inghitit in sec pana ce-am ajuns sa castig banutii mei.
Acum, dupa 8 ani de zile, din martie, pedalez pe un TREK albastru si dragut pe care-l cheama Tory. Am parcurs deja aproape 3000 de km impreuna si parca n-ar fi existat nici o pauza. Sesiunea fiind pe final ne pregatim de Piatra Craiului Trophy cu ceva antrenament speram sa facem o treaba buna la prima noastra catarare serioasa.
Totul a inceput prin clasa a doua cand parintii mei mi-au luat prima bicicleta(first bike). Am invatat sa merg pe ea in cateva ore, iar de atunci rareori trecea o zi fara sa nu ma plimb cu bicicleta. Dezastrul a venit atunci cand am cazut si mi-am rupt mana, iar ai mei mi-au interzis sa ma mai plimb. Dupa cativa ani fara dragostea mea, am fost invitat sa merg pana pe varful Ciucas(pe bicicleta) de catre un coleg. I-am convins pe ai mei sa imi ia o noua bicicleta(una mai buna de data asta-univega) si apoi am pornit in aventura.
A trecut un an de atunci, si nu m-am despartit de bicicleta mea nici macar pe timpul iernii(si sper sa nu ma despart niciodata de ea)!
Prima tangenta pe care am avut-o cu bicicleta a fost pe la 17 ani [in urma cu 16 ani] la Ploiesti, la bunici. Bicicleta era o semi cursiera Pegas. Acolo m-am antrenat timp de 3 saptamani pentru calatoria vietii: Bucuresti – Ploiesti. Gradul de incostienta a fost mare. Nu aveam la mine scule, camera sau apa, iar banii erau foarte putini, dar am reusit.
Dupa aceasta calatorie am pus bicicleta in cui. Abia dupa alti 13 ani ne-am revazut, dar pentru motive diferite. De data asta odata cu anii s-au acumulat si foarte multe kg si am inceput sa lupt cu ele. Cu ajutorul bicicletei am invins.
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=585069068199904&set=a.175429745830507.37793.100000904474779&type=1&theater
Lucrez in Bucuresti, fac naveta zilnic, uneori mai ajung la Targoviste cu ocazia/”ia-ma nene”. Intr-o zi (prin iunie 2012)m-a luat un tip (cu care m-am si imprietenit pe urma) si pe drum am inceput povestim de lucruri care ne plac, hobby-uri. Cand a ajuns el la partea cu participari la concursuri de mtb, m-am imbolnavit. De tot. Am zis ca asta trebuie sa fac. Si mi-am cumparat prima bicla in Iulie 2012, apoi mtb pt concursuri in sept.2012. Anul asta am fost la primele 2 concursuri si nu ma las. E ceea ce vreau sa fac si imi place la maximum.
Bicicleta a fost prima mare libertate. Aveam patru ani si ceva. Intr-o duminica dimineata, cand nimeni nu se uita, mi-am luat bicicleta, am iesit in strada, m-am urcat pe ea si am trecut de gradina bisericii, de castanul de la caminul cultural si am luat-o pe drum in jos, catre scoala. Fara sprijin, fara cazaturi, fara ezitari. Depasisem toate hotarele lumii mele, trecusem de capatul universului. Din casa noastra nu se mai vedea decat un pic de acoperis. Si pe cont propriu. Doar eu cu ea, cu bicicleta mea verde. Si, de atunci, pentru mine bicicleta a ramas o libertate si o aventura. Amintirile copilariei se leaga adesea de jocurile din fata blocului. Ale mele se leaga de plimbari cu bicicleta impreuna cu copiii vecinilor, de intreceri, de apa rece de la cismea dupa cate o cursa si inevitabilele raceli si pneumonii. Primul test de rezistenta tot cu bicicleta l-am dat, cand, la 7 ani, doar eu cu tata, am facut 13 km fara oprire, pe offroad. Furtul de mere din gradinile vecinilor, saruturile din vacanta de vara, pauzele de la invatat inainte de BAC, iubirile de adolescenta si iubirile de maturitate, toate, se leaga intr-un fel sau intr-altul de bicicleta. Si cel mai frumos cadou pe care cineva mi l-ar putea face tot o bicicleta ar fi.
Cum am inceput eu acest sport? Este simplu.Probabil cum au inceput majoritatea persoanelor.Am primit cadou de la parinti o bicicleta de ziua mea.Nu mai stiu ce varsta aveam, dar stiu ca a fost dragoste la prima vedere si m-am urcat imediat pe ea folosind un scaun. Problema e ca atunci cand m-am urcat pe ea am constatat ca nu ajungeam la pedale. M-am chinuit o perioada, intinzandu-ma dupa fiecare pedala, ba pe stanga, ba pe dreapta si mergand doar in linie dreapta.Nici vorba de intors . Am incercat sa merg o perioada asa dar am renuntat repede. Asa ceva nu se poate! Prea obositor ! Apoi m-am gandit sa incerc alta metoda. Si uite asa am bagat un picior prin cadrul bicicletei si am inceput sa pedalez. ,,Uhaaa! Merge struna asa. As putea sa si intorc”, mi-am spus.
Zis si facut. Am tras tare de ghidon si… primul gard de a fost al meu. L-am zgariat dintr-un capat pana in celalalt astfel ajungand la fierul ghidonului 🙁 .
Au mai urmat si alte incercari esuate, dar intr-un final am invatat. Am tot upgradat-o de-a lungul timpului . In prezent am un CUBE LTD PRO si de aproximativ un an am inceput sa particip si la cateva concursuri de MTB.
Cam atat despre inceputul meu in acest sport. Bafta tuturor si Spor la pedalat ! 🙂
Am inceput la varsta de 4 ani cand m-am batut cu un prieten de-al meu sa-mi dea bcicicleta lui.Pana la 8 ani am tot pedalat ,insa am pierdut placerea in momentul in care am dat de PC si de internet.Pasiunea a reintrat s-a manifestat puternic in mine in momentul in care tata mi-a luat un mtb cu roti de 24 la varsta de 13 ani.M-am hotarat sa o vand deoarece imi era mica asa ca mi-am cautat ceva nou pe internet.Cum tot cautam biciclete am invatat toate piesele si reglajele .Am inceput sa merg la sala si cand am vazut ca am forta in picioare ,ma-m tot gandit cum ar fi sa devin „ciclist”.Pasiunea m-a cuprins mai tare in momentul in care m-am dus 30 km cu bicicleta cu un prieten in afara orasului si am vazut ca inca mai pot.Acum am 15 ani ,un cross country si o rezistenta de 100 km de pedalt in continuu.
Pentru mine, mersul pe bicicleta a fost ceva pe care TREBUIA sa il fac, adica ma impingea ceva interior sa pedalez, sa merg pe sosea, sa merg pe poteci, sa merg pe doua roti! Povestea e lunga si cu tot felul de pauze, mi-a luat ani buni pana am reusit sa am o bicicleta, dar s-a intamplat.
Am invatat de vreo 4 ori sa merg: intai prin copilarie, dupa care a disparut bicicleta de pe balcon, pe urma pe un Pegas vechi al verisoarelor, pe urma pe un Tohan printr-o curte, in final, tarziu prin liceu, cand un coleg fooooaarte binevoitor mi-a dat caloriferul lui am invatat cu adevarat sa merg printr-o parcare (primul lucru pe care l-am facut a fost sa dau cu ea de pamant, am inteles ca pana la urma m-a iertat). Dupa toate incercarile astea, tot fara bicicleta mea am ramas :(.
In facultate, prin anul 3 parca, m-am hotarat!!! Anul asta imi iau bicicleta si ma dau neincetat! Spre inceputul verii totul era decis, termin sesiunea si gata, bicicleta scrie pe mine! Culmea, am participat la un concurs si am castigat o frumoasa bicicleta rosie!!! Maaare fericire! Am ridicat-o din Bucuresti, dintr-un parc, impreuna cu alti castigatori norocosi si am insistat sa merg pe ea pana in Dristor. Era sa cad in Dambovita, dar m-am abtinut si nu am incetat sa merg de atunci. Am dus-o acasa si am mers cu ea aproape in fiecare zi!
De atunci merg pe bicicleta, merg bine, cum ma asez in sa cum am un zambet pe buze, merg prin oras, merg la cumparaturi, merg pe dealuri, merg pe unde pot cu ea si sincer, dupa cateva zile departe de bicicleta mea cu cadru de dama, cu roti strambe deja tanjesc sa pedalez. Au trecut vreo 4 ani de atunci, am mai castigat una , am invatat si eu la randul meu pe cineva sa mearga (e foooarte fericita!) in orasul meu s-a facut si un grup de biciclisti d-astia amatori, dar pasionati, cu prima ocazie ne intalnim si ne dam, nu conteaza cat de putin, cat de mult, cat de la deal sau pe pietris. De acum nu o sa pot vreodata sa nu am o bicicleta a mea!
Aaaa! Si, da, as vrea sa castig si invitatiile, dar oricum mai vin pe la voi, mi-a placut prea mult ca sa nu se intample! 🙂 O zi faina!
Mersul pe doua roti m-a fascinat de mic, fascinatie amestecate cu invidie deoarece la inceput foloseam roti ajutatoare. Prima bicicleta pe care am rulat pe doua roti a fost un Vairas de care m-am indragostit in Republica Moldova, ulterior fiind invidiat de tot cartierul. La debutul in liceu am primit un Conqest superb colorat ( si cam atat la calitati…) de care nu m-am bucurat prea mult deoarece am fost batut si talharit de tigani pana la inconstienta. In urma unei actiuni in instanta, cu banii primiti am cumparat un Scott modest, second, cu care am reusit sa parcurg trasee memorabile ( si prin prisma cazaturilor…) in Ceahlau, Ciuc, Nemira, etc., iar in 2007 bicicleta mi-a fost partenera de incredere pana in Chamonix si retur (4525 km -expeditia cicloturistica „Drum spre Europa”) insa la Budapesta, in timp ce filmam precum un cal naravas, m-a trantit la pamant dislocandu-mi umarul. Faptul ca nu am stiut diagnosticul a dus la succesul actiunii. In 2012 am achtizitionat o Merida second cu care am participat la un concurs MTB la profesionosti. Dupa 20 km, furca s-a blocat, iar nervii amestecati cu durere si lacrimi m-au condus la un finish in care nu reuseam sa scot placuta din pedala pentru a arunca bicicleta pe acoperisul unui chiosc din apropiere.
Stiu ca vor urma alte aventuri si ma bucur ca am reusit sa atrag oameni in a merge cu bicicleta si sper sa o fac in continuare deoarece ma reprezinta si este un stil de viata.
Salut. Ma numesc Mihai si aceasta este povestea mea despre cum am inceput sa pedalez. In principiu, as putea folosi o poza si sa inchei foarte repede: http://tinyurl.com/nvkxwjj De aici se vede fericirea pe care mi-a indus-o pedalatul inca de la varste fragede 🙂 Dupa ce am crescut si tricicleta nu m-a mai incaput, au urmat inca doua biciclete, un BMX roz si o bicicleta de dama pe care inca o mai am, ajungand la varsta adolescentei la care am capatat o bicicleta de munte mai serioasa, desi de supermarket. Folosind-o zilnic prin Bucuresti pentru a merge la liceu, m-am indragostit de pedalat si am vrut mai mult. Am avut si un BMX mai bunicel (suficient de practic pentru oras), apoi o Kona Shred mai polivalenta si acum am ajuns la un full-suspension de toata frumusetea care deja a vazut primul maraton. Rezultatul? Voi continua sa avansez si sa pedalez pentru ca realizez ca este singurul mod in care pot avea cu adevarat grija de sanatate (cat timp nu am accidente) intr-un mediu din ce in ce mai ostil.
Salutare. iata ce scrie fetita noastra despre bicla:
DRAGOSTEA FATA DE CICLISM
O intrebare buna, cum m-am indragostit de ciclism? Pai atunci cand simti vantul brazdandu-ti parul si fata, iar ciripitul suav al pasarilor mangaie urechile m-a facut sa ma indragostesc de catre cele doua roti.
Prima plimbare a fost mai grea deoarece greutatea bicicletei era insuportabila. Cand am facut primul traseu de mountain-bike am stiut ca voi continua sa practic acest sport. Cand am avut primul loc pe podium la Comana Bike Fest si am participat si la triatlonul Sfanta Ana am realizat ca sportul este pasiunea mea.
Acum eu sper ca mult mai multa lume va descoperi beneficiile ciclismului si cele doua roti vor inspira oamenii catre ecologie.