Acum citesti
Noul GT Force și Sensor Carbon Team 2014

Astăzi au fost prezentate primele fotografii ale noilor biciclete full suspension de la GT: Force și Sensor, alături de câteva informații despre dotări. Ambele modele vor utiliza un sistem de amortizare botezat Path-Link, care s-a aflat pentru un an și jumătate în perioada de teste.

Despre noul GT Force știm că va fi reprezentat doar cu un cadru din carbon, va rula pe roți de 27.5 inch și va avea un amortizor amplasat foarte jos, imediat deasupra Bottom Bracket-ului. Anvelopele Trail King provin de la Continental, iar sistemul de transmisie este un mix de componente Shimano XT și XTR. Se pare că cei de la GT vor miza pe suspensii Fox și pe frâne Formula T1. Top tube-ul va fi mai lung, iar pipa mai scurtă, de doar 60 mm.

gt_force_carbon_team

Cursa de 150 de mm a amortizoarelor îl face potrivit pentru All Mountain, greutatea acestuia fiind una mică, de doar 13.2 kg.

Modelul Sensor va avea suspensii de 130 de mm, va fi potrivit pentru poteci de munte și va fi disponibil și în versiunea cu cadru din carbon. Roțile vor fi de asemenea de 27.5 inch, va avea un ghidon lat de 740 de mm și o pipă scurtă, de 80 mm, pentru a ține pasul cu vremurile. Versiunea cu cadru din carbon va cântări 12.1 kg, pe când cea mai ușoară versiune cu cadrul din aluminiu, va avea 2 kg în plus.

gt_sensor_carbon_team

Prețurile sunt după cum urmează:

Force Carbon Team: 6999€
Force Pro: 5499€
Force Expert: 4499€
Cadru: 3399€

Sensor Carbon Team: 6999€
Sensor Carbon Pro: 5499€
Sensor Carbon Expert: 3999€
Sensor Carbon cadru: 3299€
Sensor AL Pro: 3799€
Sensor Expert: 3199€
Sensor Elite: 2599€

via GT

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

16 − twelve =