Acum citesti
Officina Edoardo Bianchi s-a deschis

Primul magazin de biciclete profesionist al celor de la Bianchi a fost deschis săptămâna aceasta în centrul orașului Bergamo din Italia, la doar câțiva kilometri de sediul companiei italiene.

Officina Edoard Bianchi, cum este numit magazinul, este un magazin profesional amplasat pe Portici del Sentierone, una dintre cele mai frumoase zone ale orașului. La deschidere au participat autoritățile locale, reprezentanți ai diverselor insitituții, antreprenori dar și reprezentanți ai presei. De asemenea, legende ale sportului cu pedale, acum retrase din viața sportivă, precum Felice Gimondi, Moreno Argentin sau Gianni Bugno au onorat cu prezența inaugurarea magazinului.

Interiorul Officina Edoardo Bianchi are 3 nivele și a fost proiectat de Mario Rossini cu influențe venite din partea lui Vinicio Momoli, un artist contemporan. Totul a fost gândit pentru a-i face pe clienți să aibe parte de o experiență unică atunci când pășesc înăuntru.

Parterul clădirii este dotat cu foarte multe ecrane pe care rulează imagini din trecutul și prezentul companiei Bianchi, ca victoriile cele mai importante obținute de rutieri cu aceste biciclete. Atelierul este amplasat tot la acest nivel, pentru a permite clienților să vadă cum le este reparată sau pregătită bicicleta lor, în timp ce ei au luat un loc confortabil pe una din canapele.

Subsolul magazinului găzduiește o expoziție generoasă de cadre și alte accesorii pentru bicicletă, dar și atelierul de bike fit, unde fiecărui client i se iau măsurătorile și i se ajustează poziția pe bicicletă în conformitate cu acestea.

Nivelul superior este dedicat tot unei expoziții, dar de această dată cea a echipamentelor pe care fomațiile sponsorizate de Bianchi le poartă. Totodată, clienții pot face o incursiune profundă în gama de produse Bianchi mulțumită unui touchscreen intractiv.

Experiența personală mi-a evidențiat faptul că avem nevoie de un nou tip de magazine de bicicletă și acest lucru a fost imboldul principal în dezvoltarea Officina Edoardo Bianchi, explică Salvatore Grimaldi, directorul executiv al concernului Grimaldi Industry care deține și compania Bianchi. Magazinul nostru exprimă în mod clar viziunea noastră asupra vânzării de biciclete și dorim să deschidem mai multe astfel de locații.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

16 + one =