Acum citesti
Wahoo unveils rechargeable SPEEDPLAY POWRLINK ZERO power meter pedals

La începutul lui septembrie 2019, Wahoo ne-a surprins anunțând că a cumpărat marca Speedplay. Motivul nu putea fi altul decât că Wahoo voia sa-și adauge în portofoliul de produse, și un model de pedale cu powermeter.

Noile pedale Wahoo POWRLINK Zero sunt primele pedale ale acestui producător, care au la bază cunoscutele pedale de șosea Speedplay. Wahoo a păstrat designul și specificațiile, foarte bine făcute din start de Speedplay, la acest model adăugând și partea electronică, cea care măsoară, în wați, puterea cu care apeși și tragi în pedale.

Wahoo POWRLINK Zero seamănă cu ce mai există pe piață, dar vin și cu noutăți, cum ar fi autonomia de peste 75 ore cu o singură încărcare. Încărcare, pentru că noile pedale dispun de un acumulator intern care se încarcă folosind o interfață specială sub formă de potcoavă.

Precizia de măsurare a puterii este de +/-1%, la fel de mare cu cea de la trainerele smart Wahoo KICKR. Pedalele se pot împerechea fără probleme cu orice alte sisteme compatibile, care comunică prin ANT+ și BT.

Noile Wahoo POWRLINK Zero vor fi disponibile pe piață în două variante: cu măsurare la un singur picior (stângul) sau la ambele picioare. Desigur că varianta pentru ambele picioare este mai precisă, dar este și mai scumpă.

foto dcrainmaker.com

Pedalele Wahoo POWRLINK Zero seamănă cu versiunea non-electronică Wahoo Speedplay Zero, dar nu sunt identice. În primul rând pentru că axul este puțin mai lung, la varianta electronică, iar asta tocmai pentru ca partea electronică, senzorii și bateria, să aibă loc. Avem astfel o lungime totală de 55 mm față de 53 mm.

De asemenea, noile pedale sunt puțin mai groase, crescând de la 11,5 mm la 13 mm. Motivul este pentru ca pantoful să aibă loc să declipseze.

Specificații principale Wahoo POWRLINK Zero

  • Autonomie: peste 75 ore
  • Baterie reîncărcabilă
  • Compatibile cu plăcuțele existente Speedplay
  • Greutate: 250 g (cu senzor pe o singură pedală); 276 g (cu senzori pe ambele pedale)

Noile pedale Wahoo POWRLINK Zero sunt disponibile în România pentru precomandă, prin importatorul oficial WheelSports România, începând cu luna martie 2022. Prețul orientativ este de 3.216 lei, pentru pedalele cu senzor doar pe piciorul stâng și 4.948 lei pentru pedalele cu senzor dublu. ssssssss

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

eighteen − 2 =