Acum citesti
Noul Maros Bike este cel mai mare magazin de biciclete din sud-estul Europei!

Cu ocazia unui drum la Cluj, ne-am oprit puțin și la noua locație a noului magazin de biciclete Maros Bike. Fiind proaspăt deschis, la începutul acestui an, auzisem numai de bine despre locul ăsta, că este mare, multi-brand și plin de biciclete, echipament și accesorii, așa că trebuia să vedem despre ce e vorba.

Și da, nu am fost dezamăgiți, magazinul nu doar că este imens, dar și găsești aici cam orice ține de biciclete și numai, pentru că am văzut, spre exemplu, și echipament pentru alergare montană sau drumeție. Tudor Maros ne-a spus că momentan spațiul utilizat este de vreo 2.800 mp, fapt care-l face să fie cel mai mare magazin de profil nu doar din România ci din sud-estul Europei. Ce vezi aici este, efectiv, o mare de biciclete!

Iar evoluția nu se va opri aici. Locul este mult mai mare, iar Tudor ne-a spus că dorește ca magazinul să devină multi-sport, axat nu doar pe biciclete. Un fel de „știți voi ce lanț de magazine sport, unde găsești orice”, dar aici, la Maros Bike, cu produse și mărci mult mai sus din punct de vedere al calității, performanței și fiabilității.

Așadar, într-un viitor nu foarte îndepărtat, la Maros Bike vom găsi și schiuri de pârtie și de tură, încălțăminte și echipament pentru trail run, echipament pentru sporturi nautice cum ar fi SUP și caiac, și multe altele. Ne bucurăm că piața noastră sportivă evoluează, le mulțumim pentru super investiție și riscul asumat și le dorim cât mai mult succes pentru viitor!

Magazinul îl găsiți în Cluj-Napoca, pe strada Aurel Vlaicu Nr. 25. Dar produsele din magazin pot fi comandate și online, dacă nu poți merge direct la ei.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

twelve + twenty =