Acum citesti
În august Road Grand Prix ajunge şi la Bucureşti

Duminică, 10 august, ora 10.00, în jurul Casei Poporului, va avea loc prima ediţie din Bucureşti a circuitului de şosea Road Grand Prix. Circuitul Road Grand Prix este iniţiat de fostul Campion naţional şi câştigător de etape în Turul României, Alexandru Ciocan.

“Am iniţiat acest turneu de concursuri de ciclism pe şosea – Road Grand Prix – pentru că îmi doresc să relansăm ciclismul de şosea în România. Vreau să încurajez participarea a cât mai multor ciclişti, amatori sau profesionişti, de toate vârstele şi cu toate tipurile de biciclete. Acest tip de concurs, oferă vizibilitate ciclismului, adică atenţia oamenilor şi, implicit, a sponsorilor. Avem foarte mulţi sportivi buni care, în loc să ne reprezinte ţara cu mândrie, renunţă la sport şi se apucă de orice altceva din motive pecuniare. Acest lucru este anormal într-o ţară civilizată”, a declarat Alexandru Ciocan, organizator Road Grand Prix.

road grand prix romania 2014

Etapa din jurul Casei Poporului constă in parcurgerea unui circuit stradal de aproximativ 3 km pe durata unei ore şi jumătate. Cel care va parcurge mai multe tururi de circuit în această ora sau cel care va trece primul linia de sosire, va fi declarat câştigător al competiţiei. Startul se va da din Piaţa Constituţiei iar sensul de mers va fi cel al acelor de ceasornic.

Competiţiile cicliste cu acest profil se numesc criterii. Sunt probabil cele mai aprige concursuri, fiind foarte bine reprezentate prin două cuvinte: scurt si tare. În ţările europene reprezintă evenimente obişnuite, extrem de accesate pentru spectaculozitate şi accesibilitate. Aici se evidenţiază unii dintre cei mai spectaculoşi ciclisti pe care ulterior îi admirăm prin marile Tururi Internaţionale: Cavendish, Kittel, Sagan, Vivianişi, Mainou, românul Eduard Grosu.

Startul competiţiei se va da la ora 10.00 pentru prima categorie de vârsta. Festivitatea de premiere va începe la ora 15.00, iar premiile acordate constau în produse din partea sponsorilor, echipamente de ciclism şi bani. Înscrierile pentru concursul de duminică au început deja, pe site-ul http://www.roadgrandprix.ro/, taxa de participare fiind de 65 de lei.

Etapele Road Grand Prix au loc în patru oraşe din România: Ploieşti – fond (17 mai), Ploieşti – criteriu (5iulie), Bucureşti – circuit (10 august), Râmnicu Vâlcea – fond (23 august).

Parteneri media: Europa FM, Script Media, freerider.ro şi ciclism.ro.  Ediţia Road Grand Prix Ploieşti  este organizată cu susţinerea Primăriei Ploieşti. Road Grand Prix este înscris în calendarul oficial al Federaţiei Române de Ciclism.

Despre Alex Ciocan (organizator Road Grand Prix): Alex Ciocan este ciclist profesionist cu o cariera de peste 15 ani şi comentator sportiv la Eurosport Romania.

Alex Ciocan provine dintr-o familie de sportivi români remarcabili. Constantin Ciocan, tatăl lui Alex, a făcut parte din legendara echipa de ciclism a anilor ‘60, antrenată de Nae Voicu, echipa care a adus cele mai bune rezultate din istoria ciclismului românesc – locul 4 la Mondialele din 1964, locul 9 la Olimpiada din acelaşi an, câştigător al Turului Turciei în 1970, peste 15 titluri de campion naţional. Alex are în palmares multiple titluri de campion naţional de şosea; câştigător al tricoului ROSU (cel mai bun sprinter) şi ALBASTRU (cel mai bun ciclist român), precum şi a mai multor etape ale Turului Ciclist al României. Alex Ciocan deţine peste 60 de medalii la Campionatele Naţionale (şosea, MTB, velodrom) precum şi nenumărate victorii în concursurile de MTB. Pentru mai multe informaţii despre Alex, vizitaţi blogul, www.alexciocan.com.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

3 × 5 =