Recunosc ca pana joi am fost in mare dubiu; m-am tot gandit la ce concurs sa particip duminica. Aveam de ales intre XC Race, unde BikeXpert era partener tehnic, sau Cozia MTB, o cursa de suflet, in locuri dragi mie. Pentru ca mai toata echipa a ales sa alerge la XC Race, mi-am zis sa particip la Cozia pentru o mai buna repartitie a echipei. N-am fost singur, ci cu colega mea Adriana Ceausescu. Dimineata, inaintea startului am ales sa ma inscriu la semimaratonul de 35 km cu cca. 900m, diferenta de nivel, date fiind ploile ce n-au incetat sa cada in zilele de dinaintea concursului.
Primul start a fost in jurul orei 10 pentru tura lunga, iar noi la vreo 5-8 min dupa acestia. Am plecat destul de tare desi se putea si mai bine, cu aceeasi senzatie de sufocare si “umflare” pe care probabil mai toti o cunoastem. Primii cativa km au fost in urcare pe drumuri pietruite de sat, tocmai bune pentru departajarea grupului. Inca din primele sute de metri am format, in fata, un grup compact cu Alex Mares si Adi Popa de la KTM, Mihai Rusu de la Cogeme si Paul Puiu de la NoMad.
Am tot sperat ca fiind zona de munte noroiul va fi unul care nu se va lipi de roti, dar m-am inselat. Primii 10 km au fost groaznici. Rad si acum cand imi amintesc de primul pushbike, pe urme de vaci care functionau ca scarite. Aici Alex Mares, mai inalt decat mine, facea un pas cat doi ai mei (probabil si cu crampoane pe pantofi), astfel reusind sa castige un avans de cca 3 min, timp pe care n-am reusit sa-l mai recuperez pana la final. Pushbike- chin pe foaie mica si derapaje ca la ski, cam asa a trecut prima jumatate a cursei. Fiecare balta mai adanca pe care o intalneam era o binecuvantare pentru rotile si pantofii imbibati cu argila. Drumurile prin sate le strabateam tare, dar cu grija pentru ca rotile puteau arunca in privitori bucati de pamant…
Ca la fiecare tura mai scurta, incerci sa dai ce-i mai bun din tine fara sa-ti pastezi rezerve de energie. Nu pot sa spun ca am putut aplica aceasta formula, tot traseul simtindu-ma destul de rau, molesit si fara chef de fuga. Ba mai mult, cu greu am putut sa iau un gel datorita unei senzatii ciudate de greata. Sa zicem ca n-am avut ziua perfecta, dar cu toate acestea am reusit, la un moment dat, sa ma apropii la mai putin de 100 m de baietii din fata de la tura lunga, inainte de separarea traseelor.
Organizatorii au lasat pe final cea mai spectaculoasa coborare pe care era s-o fac in cap, la propriu. Se venea tare de pe un drum pietruit si se intra pe un jgheab cu urme adanci de roti pe stanga si dreapta. Pe mijloc nu puteai merge, asa ca singurele variante erau lateralele adanci, in praguri si cu bolovani care ieseau parca din senin din argila cleioasa.
Dupa tot traseul asa cum l-am descris mai sus, urmau ultimii 5 km pe falsplat cu asfalt si vant din fata, care mi s-au parut interminabili. Am trecut linia de finish pe a doua pozitie in clasamentul general si cu un sentiment frumos de satisfactie dupa primul loc pe podium in 2014.
Material scris de către Cătălin Sprînceană
Dupa asa po experienta,mai vii la anul?