Nu sunt rare situaţiile când într-un concurs de downhill, enduro sau 4x se întâmplă accidente mai mult sau mai puţin grave. Mai rar este însă când un profesionist are timp să şi povestească păţania, cum s-a întâmplat, ce a simţit în acele momente, dar si după, la spital.
Hannes Slavik povesteşte despre accidentul său survenit în timpul curselor Protour de 4X. Se pare că JBC Revelations nu prea s-a desfăşurat potrivit planurilor.
Traseul de 4X de la JBC este pur şi simplu masiv. Altfel spus poţi sări orice fără să fie nevoie să pedalezi deloc. Asta îţi arată cât de rapid este acest traseu. Iar când tu concurezi alături de alţi 3 tipi care toţi vor să ajungă jos primii, îţi închipui ce tensiune poate fi.
După ce am câştigat rundele anterioare mă aflam în spatele lui Beckeman pe locul 2. În acea semifinală concuram împotriva a doi rideri din zonă, Beckeman şi Strouha, al 3lea fiind cunoscutul fost Campion Mondial Joost Wichman. Şi poţi fi sigur că toţi trag la maxim sărind masivele jump-uri de 15m unde, ocazional, mai trebuie să şi frânezi.
Întrebarea este cât de mult frânezi?
Împreună cu Beckeman am sărit peste primul kicker mare. Problema care apare în general atunci când depăşeşti aterizarea este că ajungi în nas pe ultima treime când eşti încă în aer. Am avut această problemă când am aterizat puternic pe roata faţă. M-am chinuit tare, dar am reuşit să rămân pe bicicletă până la următoarea săritură. Încă mergeam prea tare însă era deja prea târziu să mai frânez şi chiar să-mi corectez poziţia pe bicicletă s-a dovedit a fi prea mult pentru distanţa mică ce mai rămăsese.
Imediat ce m-am aflat în aer mi-am dat seama că va fi dureros. Să aterizezi în nas şi să depăşeşti aterizarea cu 4-5 metri, nu aveam nicio şansă să scap. Instinctul mi-a spus să mă las purtat de val pentru că dacă aş fi insistat să rezist câţiva metri în plus pe roata din faţă aş fi intrat cu 50 la oră printre copacii din pădure şi aş fi păţit-o şi mai rău.
Imediat după prima lovitură mi-am pierdut cunoştinţa, iar din următoarele 30 de minute am doar nişte amintiri vagi. Prima dată când m-am trezit eram întins pe spate deja pregătit pentru transport. Faptul că mi-am simţit imediat picioarele mi-a permis să cred că am fost extrem de norocos. Le-am spus doctorilor că mă doare şi spatele neştiind în acel moment că am o julitură imensă acolo.
După ce am ajuns la spital cu elicopterul, drum despre care nu îmi amintesc deloc, au început investigaţiile. Radiografiile capului şi spatelui au fost negative aşa că medicii mi-au scos protecţia de gât şi spate pe care încă le aveam puse. Mi-a fost extrem de teamă în momentul în care m-au mutat pe pat. Nu îmi venea să cred că totul era ok, dar chiar era!
O oră mai târziu o altă chestia a apărut care m-a speriat din nou. Am început să vad dublu deşi vedeam clar. În dimineaţa următoare am mai făcut o radiografie, dar şi aceasta a fost ok. O tânără specialistă a spus că este posibil ca în timpul căzăturii unul din nervii optici să fi fost avariat şi că poate dura până la 6 luni să se refacă.
Am plecat apoi cu maşina şi am condus 4 ore din Cehia înapoi în Austria direct la spital cu un departament bun de neurologie. După 3 zile am început să vad mai bine, iar acum vederea dubla a dispărut aproape complet.
Casca IXS şi protecţia de gât şi spate Leatt cu siguranţă m-au scutit de luni de reabilitare.
Iată şi momentul accidentului
[youtube id=”ilJIlrmN-34″ width=”600″ height=”350″]
Nasoala treaba…cel putin casca iti trebuie tot timpul, nu conteaza pe unde mergi!
Niciodata nu stii ce se poate intampla , echipamentul are un rol foarte important , dar unii oameni nu il baga in seama. Chiar si o amărâtă de casca iti poate salva viata si o sa ii multumesti. Nu trebuie sa fii la Downhill ca sa cazi si sa te distrugi pe viata.