Iată mă aşadar intrat la „program”, sunt în camera de hotel din Cheile Grădiştei Fundata, o muzică suavă se aude din televizor, mi-am pregătit bicicleta pentru ziua de mâine, mi-am băut regulamentar recovery shake-ul, am făcut un duş, iar acum voi sintetiza impresiile după prima zi. Acestea ar fi cam aşa: vremea este superbă, peisajul idilic, lumea prietenoasă, iar eu sunt puţin panicat după Prolog. Pentru că am plecat relativ târziu din Bucureşti, nu am apucat să fac un singur metru de recunoaştere pe acesta, în schimb, am auzit la telefon, lucruri destul de îngrijorătoare despre acesta. Am ajuns în Fundata şi m-am dus direct la masă, lăsând preluarea camerei de hotel după „înfăptuirea” Prologului şi având încredere într-o digestie rapidă. Sunt mulţi rideri din străinătate aici, atmosfera este foarte „profesionistă”, într-adevăr e un concurs diferit, se simte cumva că ştacheta e sus şi pentru aceasta, am avut emoţii destul de serioase la start, pentru că… pur şi simplu nu am mai trecut prin aşa ceva, decât la şosea, dar nu putem compara mere cu pere.
Cumva, am avut o senzaţie de ireal, după ce luni de zile am aşteptat şi am aşteptat şi am ştiut că voi participa la acest concurs, să mă aflu aici, în sfârşit, e clar, acesta e „highlite-ul” anului pentru mine. Senzaţia asta de spectator poate fi periculoasă pentru siguranţa proprie şi de aceea, am trecut imediat pe un mod în care nu simt că „alerg în concurs” ci doar parcurg traseul cât de bine şi de curat pot, pentru că e lung şi complicat. Din fericire, traseul de la Prolog a început „smooth”, asfalt, apoi forestier – am recunoscut câteva din pasajele folosite la Campionatul Naţional de WinterTriathlon, apoi, nişte viraje mai strânse şi un teren uşor-tehnic, apoi o coborâre uşurică şi de abia apoi, coborârea cu „balauri” de care auzisem la telefon. Din păcate, au existat pentru mine destul probleme: la ieşirea de pe o coborâre în primele zece minute de cursă, la o schimbare de la pinion mic pe pinion mare, fără a forţa într-un fel, transmisia s-a blocat pur şi simplu, trebuind să mă opresc să scot lanţul dintre chainstay şi pinioane. Desigur, asta nu mi-a căzut prea bine, pentru că pur şi simplu îmi doresc să duc la bun sfârşit cele patru zile de competiţie şi să îmi „onorez” gentlemen agreement-ul cu Freerider.ro şi Riders Club, bănuiala mea e că se întâmplă aşa din cauza foii ovale Rotor, am fost avertizat de însuşi Alex Ciocan, care comentează live acest concurs, că o foaie ovală se împacă bine doar cu schimbatoare de top. Pe KTM aveam un Deore XT cu ambreiaj, care bloca bine patina, o singură dată întâmplându-se să îmi sară lanţul, la Zărneşti MTB Challenge, pe o coborâre de viteză cu multe denivelări. Acum am un SRAM NX, probabil se poate mai bine, clar e că i-ar prinde bine un ambreiaj.
A urmat apoi coborârea, exact genul care mă blochează pe mine – multe variante de rigole printre bolovani, pe teren abrupt, am ales să cobor pe lângă bicicletă, iar apoi m-am răzgândit, considerând că o să meargă treaba şi am făcut exact ce nu trebuia să fac: până m-am poziţionat şi clipsat în pedale, am făcut o mică eroare de trasă, trimiţând F-SI4-ul direct în copaci şi bolovani, ceea ce m-a cam ofticat, sincer: ghidonul strâmb, maneta de frână coborâtă pe ghidon, ce să spun, un bun botez, total gratuit, asta îmi aduce aminte de prima mea cursă cu KTM Myroon-ul proaspăt pensionat, Ziua B, 2013, când îl azvârleam în toate tufele şi copacii. A urmat apoi o zonă foarte faină, cu flow şi taluzuri, ceva rădăcini, genul de zonă în care mi-a căzut fisa să mă bucur de dat, iar apoi o lungă urcare spre finiş, abruptă bine, dar ciclabilă, pentru că avea porţiuni de respiro, mai puţin abrupte, unde puteai să mai răceşti motorul. Din păcate, aici am lăsat un rider mai rapid să treacă şi am fost nevoit să trec la push bike până la un platou, unde mi-am găsit din nou lanţul pe pinion mic şi transmisia blocată, având câteva momente de panică să nu fi îndoit patina. Aşadar, multe sincope, care m-au costat o grămadă de timp, ştiu că important e pur şi simplu să nu greşeşti sau să nu avariezi bicicleta în acest concurs. Am să încerc să fiu cât mai fin cu transmisa sau cine ştie, ar trebui să montez înapoi foaia originală, pe care am luat-o cu mine. Restul urcării am făcut-o cu „poftă”, profitând de foaia 32T şi pinionul de 50, terminând într-o paranoia că am pană, simţindu-mi spatele „ciudat”. Clar, nu o să fie o cursă uşoară: mâine, dacă bine reţin de aşteaptă 60 de kilometri cu 2700 de metri diferenţă de nivel şi e de abia prima zi a Carpathian MTB Epic.
