Acum citesti
Cel mai bun bromptonist a fost încoronat campion mondial

Campionatul Mondial Brompton cu numărul 7 și-a tras cortina duminică seara, după ce a fost gazda unei întreceri crâncene între deținătorii de pliabile britanice. Speranțele au fost mari, dar nimeni nu a fost dezamăgit la final chiar dacă a existat un singur câștigător, Michael Hutchinson. Atmosfera competiției, combinată cu evenimentul Bike Blenheim Palace Festival Of Cycling a făcut ca efortul deplasării să merite din plin.

Un număr de 682 de participanți, din cei 750 înscriși, au pornit în cursă pe o vreme potrivită pentru pedalat la costum, termometrele indicând 25 de grade. Publicul a fost de-a dreptul vulcanic făcând ca sporul concurenților să fie unul nebănuit mulțumită uralelor lor, însă acest lucru nu i-a ajutat pe adversarii lui Hutchinson care și-a îmbunătățit timpul de anul trecut cu peste 1 minut și și-a redus la tăcere concurența. Julia Shaw a dus acasă premiul rezervat doamnelor în acest an, adică un fel de revanșă după absența ei de pe primul loc timp de 3 ani, ea fiind câștigătoare din 2009.

Participarea la un asemenea eveniment este un lucru râvnit de mulți bromptoniști, iar nimeni nu poate ilustra asta mai bine decât Anders Hedqvist, un suedez care a pedalat vreme de 18 zile de la Stockholm până la Londra. Un alt fapt ce confirmă tendința de dezvoltarea a Campionatului Mondial Brompton este includerea a încă două probe, începând cu acest an. Este vorba despre Brompton Marathon, o cursă de 26 de mile prin împrejurimile palatului Blenheim, la care au participat circa 150 de oameni, și de Brompton Sprint, o întrecere pe o urcare de 300 de metri, miza fiind stabilirea celui mai rapid timp.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

19 − 6 =