Acum citesti
Bluegrass Enduro Tour devine internațional

Enduro-ul va deveni în curând una dintre cele mai apreciate activități de outdoor, cel puțin dacă este să ne luăm după ritmul în care se anunță noi evenimente de profil pentru 2013. Cel mai recent este Bluegrass Enduro Tour International 2013 și va fi compus din două competiții, una de 3 etape și cealaltă de 4 etape.

Classique este competiția alcătuită din 3 evenimente bazate pe modelul de desfășurare al Bluegrass Enduro Tour de până acum și care și-au construit o reputație bună de-a lungul ultimilor ani. Toate cele 3 etape vor avea loc în nord-estul Franței, lângă granița cu Germania și Elveția, după cum urmează:

–          7 aprilie – Dabo

–          8 mai – Rombach le Franc

–          1 septembrie – Guebwiller

Pe urmă, organizatorii plănuiesc în cadrul competiției International 4 evenimente de câte un weekend fiecare în mai multe locuri din Europa:

–          30/31 martie – Castelbuono, Sicilia, Italia

–          8/9 iunie – Mollau, Alsacia, Franța

–          15/16 iunie – Kinlocheleven, Scoția

–          21/22 septembrie – Ballyhoura, Irlanda

Mai multe informații sunt disponibile pe pagina evenimentului.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

three × 5 =