Am fost tentat să încep acest editorial prin a descrie scena ciclismului din România, însă o scurtă privire aruncată peste calendarul competițional 2013 relevă mai multe lucruri decât aș putea eu scoate în evidență. La fel o fac și articolele legate de competiții. Nici n-au dat ghioceii că deja mulți dintre noi știu ce fac în week-end-ul cutare din luna cutare. Acum că mișcarea ciclistă își are stabilite câteva curse de masă importante, ținta se mută către amatori și profesioniști. Așadar, cum și de către cine va fi resuscitat ciclismul românesc pentru ca să mai vedem și noi un ciclist român câștigând o cursă internațională, de care-o fi ea? Și mai ales, cine va mai pune umărul la dezvoltarea sa?
Capetele se întorc spre Federația Română de Ciclism când rostim cuvântul performanță. Prea multe despre acest for nu aș putea adăuga pentru că însăși activitatea proprie vorbește de la sine. Are și câteva merite, deși contestabile din unele puncte de vedere, și are și câteva lucruri pentru care o socoteală riguroasă se cere. Actuala conducere, în funcție încă din 1996, va avea în acest an un contracandidat serios, în persoana lui Eduard Novak. Personal, nu îl cotez pe primul campion paralimpic din istoria României cu șanse prea serioase la șefia FRC. În orice caz, lovitura de imagine aplicată va funcționa în folosul său în anii ce vor urma, dar nu văd să aibă vreun răsunet pentru alegerile din 15 martie, unde se va desemna conducerea Federației.
Acum, probabil vă întrebați de ce nu cred că Novak are șanse să câștige. Cât de mult mi-aș dori să nu am dreptate în cazul de față, după 11 ani petrecuți în ciclismul românesc, am reușit să îmi dau seama de fapt de ce acest sport nu merge înainte, ci se afundă în nisip mișcător. Sesizez o oarecare indolență din partea reprezentanților cluburilor afiliate FRC. Imaginați-vă 30 de persoane, căci atâtea cluburi de ciclism cu drept de vot sunt, blocate ca și percepție undeva prin anii 80. Multe dintre aceste persoane sunt antrenori. Nu manageri de echipă, nu altceva, ci antrenori care conduceau echipele de ciclism pe baza unui buget trasat de mai-marii clubului, cu mai mult sau mai puțin fundament. Situația actuală, cea în care este nevoie să se găsească sponsori, este una dificilă pentru mulți dintre ei, căci a merge în fața unui sponsor și a cere bani în schimbul reprezentării este o umilință greu de îndurat. Și cum întreprinderile care finanțau cluburile sportive au prins și zile mai bune, iar voință reală de a găsi sponsori este și aceasta greu de găsit, cluburile de ciclism din România o duc rău materialicește, însă și mai rău dintr-un alt motiv. Se hrănesc din amintiri. Trăiesc din virtutea inerției. Se complac într-un cerc vicios și sărac. Așteaptă să vină de sus o magică mană cerească cu scopul de a le salva. Cu regret constat că refuză schimbarea. Performanță fără finanțare nu există, iar aceasta este o realitate obiectivă. Este o realitate pe care Eduard Novak a înțeles-o, însă oare câți alții pe lângă el au făcut-o?
Pe cât de dur sună, eu sunt de părere că cluburile sportive de stat trebuie restructurare din temelii. Unele vor supraviețui, altele nu. Cei puternici răzbesc până la urmă. Și decât să fie un număr mare de cluburi modeste ca și ambiții, prefer un număr mai mic de cluburi, dar unde performanța și interesul sportivilor să fie litere de lege. Cluburile de tradiție s-au bazat în trecut și o fac și acum, deși poate mai puțin, pe finanțare de la statul român. Dinamo primește bani de la Ministerul de Interne, Steaua de la cel al Apărării ș.a.m.d. Opinia mea este că acestea trebuie trecute sub o tutelă privată. Gestionarea unei echipe sau a unui club va fi mai bine făcută de cineva care și-a investit proprii bani în respectiva structură, decât de cineva care vede doar niște cifre pe hârtie care nu îl influențează. Cam cum a făcut Eduard Novak. Mai bine, mai rău, mai contestat, mai lăudat, din nimic a făcut ceva. Și nu a făcut lucru puțin.
Aici cred eu că intră în scenă cei care vor resuscita ciclismul de performanță din România. Organizatorii de evenimente private care își fac treaba cu conștiinciozitate. Mărcile sau magazinele care susțin o echipă de ciclism de amatori. Oamenii care aleg să dea banii pe biciclete și cele trebuincioase în loc să îi spargă la mall. De ce? Pentru că toate aceste eforturi și toți acești bani sunt privați. Cei care fac eforturile și dau banii își drămuiesc resursele pentru a obține o eficiență cât mai mare. Momentan avem în marea majoritate concursuri de ciclism dedicate sportului de masă, recreațional, precum și echipe felurite, unele cu acte în regulă, altele doar cu tricouri asemănătoare. Ideea este că lucrurile evoluează. Acum 5-6 ani nu mi-aș fi imaginat că lucrurile se vor mișca înspre bine, dar spre bucuria mea, m-am înșelat.
În teoria organizării sportului, există 3 niveluri: sport recreațional, sport de amatori și sport profesionist. În acest articol am descris ce înseamnă fiecare. Acum, în România lucrurile sunt undeva între sport recreațional și sport de amatori, adică urmând parcursul firesc. Avem în special rideri de mountain bike cu ambiții tot mai puternice care se vor plictisi la un moment dat să concureze cu participanți care nu se ocupă cu normă întreagă de ciclism. Acești rideri vor dori să meargă la curse mai puternice. Unii vor face față, alții nu. Cei care vor face față probabil vor ajunge profesioniști, cel puțin atât cât înseamnă acest lucru în România. Cluburile din care ei fac parte vor ajunge să aibă un cuvânt de spus în cadrul Federației de Ciclism și de aici mai departe vor apărea premisele unei schimbări reale în ciclismul românesc. Este o problemă de timp, mentalitate și implicare. Restul vine de la sine.
Traian Goga
Redactor FreeRider.ro
Inclin sa dau dreptate domnului Goga. Dinozaurii (din ciclism, sau alte domenii) nu pot fi inlocuiti decat de evenimente cosmice. Chiar daca Eduard Novak ar fi ales printr-o minune – toti bolovanii din federatie, cluburi, minister ar fi contra oricarei schimbari. Orice ca sa nu isi piarda scaunul. De aceea as propune mai degraba infiintarea unui organism similar federatiei, dar privat. Pentru ca initiativa privata a dezvoltat ciclismul in Romania. Organizatii particulare se ocupa de competitii, trasee de cicloturism, pana si de proteste pentru pistele de biciclete. O federatie privata condusa de Eduard Novak ar putea aplica cu mult mai usor ideile sale. Si sunt sigur ca foarte multe cluburi si sportivi abia asteapta sa poata pleca. Ceva ce domnii „sportivi” au uitat de mult se pare… Cel care vrea invinge.
Interesat articoul, Traian. Într-adevăr, teoria sportului imparte practicantii in trei categorii, cele pe care le-ai amintit. Parerea mea este ca, în România, lucrurile sunt oţâră alambicate, in sensul ca, nu s-au structurat clar şi distinct trei paliere de practicare a ciclismului. Dar aceasta e alta discutie.
Ai dreptate, Ede nu are sanse reale in alegerile de maine. Totusi, nu cred ca din pricina ca 30 de reprezentanţi ai cluburilor au minte adanc ancorata in anii ’80. Structural, din cele 30 de cluburi, doar 7 sunt structuri de drept public. Restul, reprezinta initiativa privata. Daca privim la antrenori, statistica iarasi te contrazice niţel: exista doi profesori de ciclism (cu specializare la ANFS pe disciplina ciclism – Grigore şi Selejan). Apoi, exista 15 antrenori care au urmat Centrul de Formare si perfectionare al Antrenorilor. Media de varsta a antrenorilor cluburilor afiliate nu depaseste 50 de ani. Ceea ce inseamna ca majoritatea s-au format post-decembrist.
Revenind, la Ede, cred ca e solutie pentru federatie, dar, peste 4 sau peste 8 ani, cand, medaliile de la Londra si speram de la Rio, vor fi amintire. Şi, sunt sigur ca pînă atunci, lucrurile se vor aşeza în sensul sintetizat de tine în articol.
Bogdan, imi pare bine ca ai decis sa participi la discutie si iti multumesc pentru interventia ta.
Nu o sa ma lungesc cu un raspuns legat de cate cluburi sunt neaparat de drept public sau privat, caci pe hartie situatia e una, in timp ce in realitate, conceptul de club privat mai are pana sa fie aplicat corespunzator. Prin asta inteleg o organizare de tipul pe care a facut-o Novak la Tusnad Cycling.
Ca antrenorii de care zici s-au format post-decembrist sau nu, aceasta este iarasi o pura problema cronologica. Nimic nu m-ar fi bucurat mai tare ca mentalitatea dinainte de 1989 sa moara la nivelul acelui an, insa am constatat ca nu a fost astfel. Si problema mea nu este profesia lor, caci fara antrenori este de neinchipuit cum ar putea fi pregatita o echipa de ciclism, ci faptul ca administrarea (managementul) cluburilor lasa de dorit, in conditiile in care existau niste posibilitati, limitate ce-i drept, de dezvoltare a cluburilor. Ma doare sa constat starea in care cluburile erau in 1990 si cea in care au ajuns actualmente, mai mult sau mai putin din pricina unei gospodariri neadecvate. Si mai sintetizat, vreau sa spun, si cred ca vei fi de acord cu mine, ca cel putin cei de la carma acelor sectii de ciclism/cluburi putea face mai mult pentru a preveni degradarea ciclismului romanesc.
In sfarsit am ramas socat de o stire. Nu o stire economica, nici o stire mondena, nici macar o stire meteo. Ci o stire din ciclism. Eduard Novak a castigat sefia Federatiei. Cu 14 voturi pentru, 13 impotriva.
Greul insa acum incepe. Federatia trebuie scuturata de ne/anti sportivi. Ceea ce va lua ani, probabil. Dar macar lucrurile se indreapta inspre inainte.
Socant, dupa cum va spuneam.