Când peste tot în țară sezonul de mtb se încheie încet, rămân totuși câteva locuri unde pofta de dat este încă întreținută de vreme, de soare și de poteci tăiate perfect în munte.
Așa e la Mehedinți, lângă Drobeta Turnu Severin, unde pasiunea unui om, Alex Pufan, a dus la crearea unui bike park cu 10 poteci absolut nebune (în curând vor fi 12). În gașcă mare i-am facut o vizită, ne-am dat, am râs, am „îmbrățișat copaci”, unii au sărit, seara am stat la foc și am băut, am povestit ture de bicle, totul ca a doua zi să o luăm de la capăt. Aceasta este povestea unui weekend perfect, alături de prieteni.
Like & SUBSCRIBE la canalul de Youtube
De mult voiam să vă povestesc despre ce comori de MTB se găsesc la Drobeta. În această mică enclavă de enduro, ascunsă la capătul de la Via Transilvanica, între dealurie nisipoase și satele uitate de lume, aici crește în fiecare an o mișcare de „dat la vale” ce atrage oameni din multe locuri ale țări.
Prima oară am vizitat traseele în 2020, în vacanța de 1 decembrie. Încă de atunci am fost capitvat de potențialul zonei, dar și de frumusețea ei, simplă, rurală. O parte din pozele din articol sunt de atunci, de acum 1 an, însă rămân la fel de frumoase. 🙂
Pentru cei mai pasionați de drumeții sau ture de cross country, vă recomand să vizitați satul Ineleț, de pe Valea Cernei. Noi am fost acolo cu 1 an înainte, articol aici.
Toate potecile le găsiți pe trailforks, aici, sau pe profilul meu de strava, în zilele 12-14 noiembrie.
Ziua 1
Vineri am început-o foarte devreme, cu trezire la 5am și plecare cam greoaie pe la 6am. Îmbrăcat bine, cu rucsacul uriaș în spate (schimburi și echipament pentru 3 zile, dar și laptopul cu care am muncit din mașină). Planul era sa plecam la 6.30-6.45 de la Petre (Giulești) spre Drobeta. Am fost foarte bine pregătit și m-am mișcat bine, pentru că la 6.35 eram la Petre acasă, primul sosit din gașcă.
După permutări și micșunații, am reușit să punem 4 bicle pe mașină, iar la 7am plecam spre Pitești, destinația Drobeta. Pe drum eu am muncit, stând aproape numai în call-uri, așa că nu vă pot povesti prea multe.
La 1pm eram la Balotești, satul la nord de Severin, unde se află majoritatea potecilor. Ne-am echipat, am dat jos biclele, iar până la sosirea lui Pufi și Ionuț am dat cea mai scurtă potecă, de încălzire. După sosirea lor, cu soarele deja în coborâre spre crestele dealurilor, am mai dat alte poteci, dar ne-am oprit să filmam și câteva sărituri.
Am stat până la înserat, discutând dacă să facem un night ride atunci, sau a doua zi. Foamea și frigul au învins, astfel că am am plecat spre oraș, la hotel Continental (camere călduroase, mari, bike friendly cu loc de depozitat bicla și la preț corect), ca apoi să mergem să petrecem seara la Pufi, în jurul focului, cu pizza, bere și vin. Ce pot să zic, nu îmi e dor deloc de viața de cross-country, când ieșirile de genul nu erau prea dese :).
Ziua 2
Am obiceiul de a mă trezi primul. Nici acum nu a fost o excepție. Cu o seară înainte, împreună cu Toma am plecat către hotel pe la 12 noaptea. Restul au continuat până la 2am, am înțeles chiar că a fost o sesiune de karaoke, ce să zic, grup de talente aspirante. A doua zi, ca urmare, am început cam târziu, la Balotești ajungând deabia la 11am.
Însă am recuperat rapid, luând la rând aproape toate potecile „must ride” din repertoriul lui Pufi. Nefiind restaurante sau pensiuni în zonă, prânzul l-am încropit mai câmpenește. La magazinul local am găsit pâine proaspătă, pateu, brânză, murături și plăcinte cu vișine. Am întins pătura pe capota mașinii lui Cosmin și am făcut omasă pe cinste, cât să ne țină pentru restul zilei.
Planul era să dăm poteci până la înserat, ca la apus să urcăm pe La Muerte Peluda la frontală, ca apoi să facem un night ride pe ea (filmul turei aici). Cu elemente complet naturale, mult flow și viteză în partea de sus, zone expuse de pietriș la mijloc și porțiuni abrupte la final, poteca este printre cele mai faine din zonă. Este pe locul doi pentru mine, după Priest.
Ce a ieșit a fost de ținut minte multă vreme de acum încolo. Un trenuleț de rideri, un șir lung de frontale și lumini ce au coborât muntele, chiuind, râzând și bucurându-se de o nouă experiență, pe o potecă frumoasă oricând, zi sau noapte.
Nu cred că am prins în film, dar la întoarcerea în oraș, la radio, era o emisiune cu muzică clasică. În mașină era liniște, fiecare dintre noi fiind plin și recunoscător pentru ziua ce tocmai se încheiase, totul acompaniat perfect de melodiile din boxe. Niște romantici, ce mai…
Ziua 3
A început la fel de greu, obosiți după 2 zile de dat, trezit devreme și stat până târziu. Însă energia era mare, eram acompaniați de gașca de rideri din Drobeta. Dealurile s-au animat cu sunetul roților a peste 20 de biciclete.
A fost o zi cu puține poteci, însă cu multe sesiuni de foto-video, în care fiecare ne-am încercat norocul la câte un element nou, fie că era vorba de un jump, un road gap, un drop sau chiar o porțiune mai abruptă. I-am lăsat pe băieții mari să ne arate cum se face.
Pufi pe săritoarea de pe Blame Canada 
Bobo și Eugen pe săritoarea de pe Blame Canada
Plecarea a venit poate puțin prea devreme, pentru că drumul de 6 ore până la București este lung. Prietenii din Brașov aveau chiar 7 ore de condus. Ne-am luat rămas bun, am alimentat mașina cu carburant, pe noi cu mâncare și cafea și am plecat spre casă.
Cum se zice, „hiped”, energizați, entuziasmați de cele 3 zile, dar în acelși timp moleșiți și veseli. Sperăm să ne întoarcem cât mai curând.
Mulțumim, Pufi, pentru ce ai realizat acolo, la tine acasă.
