Acum citesti
Rock Shox Reverb (2014)

Am spus-o încă de la început: tija de șa reglabilă este cea mai utilă invenție pentru bicicletele de munte din ultimii 5 ani. Iar în față ai un exemplar din casa Rock Shox, una dintre primele astfel de tije de șa lansate pe piață, care s-a impus imediat datorită calității și a performanțelor.

Ce găsești în cutie? Surprinzător, Reverb-ul vine deja cu un kit de aerisire dar și cu lichid în caz că este nevoie să mai completezi din când în când. Este hidraulică, așa cum bine poți intui din faptul că poate necesita aerisire și are de asemenea o valvă de aer prin care poți ajusta presiunea, în caz că mai pierzi în timp din aceasta. O pompă pentru amortizoare sau furci este în acest sens suficientă.

Față de alte modele pe care am mai avut ocazia să le testez, Reverb-ul integrează un circuit hidraulic, care-i permite o mișcare mai lină. În fond, poți seta chiar tu direct de pe maneta instalată pe ghidon, cât de repede sau de încet vrei să se ridice tija de șa. Totodată, precizia de a o regla este astfel foarte mare, iar ce-i mai important este că Reverb-ul nu funcționează în trepte, oferindu-ți practic variante infinite de poziționare a șeii pe plaja de 125 de mm. Există de asemenea un model ce oferă o cursă mai mică, de 100mm, dar de ce să nu cumperi cea mai versatilă variantă? Diferența de preț dintre cele două este de aproximativ 100 de lei.

Instalarea se face foarte simplu, dar există șansa să te lovești de câteva mici probleme: caonducta necesită în multe din cazuri să fie scurtată, iar tragerea acesteia de la comanda de pe ghidon până la seat tube trebuie să fie făcută corespunzător, altfel existând două riscuri: ori culisează întrerupt, ori face o buclă mare în spate și scoate conducta în exterior, existând riscul să o agăți. Astfel, am profitat de faptul că bicicleta pe care am montat tija avea trei prinderi pe sub top-tube și am confecționat câteva inele de prindere care să permită cablului să se miște în voie și ce-i mai important, să se miște către partea din față, eliminând astfel bucla ce se putea forma în spate.

Față de o tijă reglabilă mecanică, vei avea ceva mai multă bătaie de cap la capitolul întreținere cu Reverb-ul însă nimic nu este imposibil. Odată ce o aerisești pentru prima dată, dățile viitoare vor fi joacă de copii. Iar aerisirea este necesară cel mai probabil o dată pe an.

Funcționalitatea este ireproșabilă, feedback-ul oferit de manetă este foarte lin și plăcut, iar tija poate fi coborâtă sau ridicată în orice situație, chiar dacă este acoperită de noroi. Ceea ce Rock Shox încă nu a reușit să rezolve, la fel ca mulți alți producători, este micul joc al tijei atunci când este ridicată la maxim. Acesta nu dăunează în vreun fel tijei, nici măcar pe termen lung, însă Rock Shox a promis că va schimba această caracteristică, ce ajută tija să se ridice fără fricțiune, odată cu modelul anului viitor.

Greutatea de 515 grame nu este deloc mică dar te obligă să faci un compromis între confort și utilitate. Această tijă poate fi ușor instalată atât pe o bicicletă hardtail cât și pe un full-suspension, pe principiul compensării: poți să mai scazi câteva grame din alte componente, pentru a nu resimți prezența lui Reverb, imperativ necesar dacă vrei libertate totală atât la coborâri cât și la urcări, nemaivorbind de utilitatea acesteia în concursuri. Să nu mai spun de timp economisit, când toți te așteaptă înainte de coborâre ca tu să cobori poziția șeii prin desfacerea colierului de prindere.

Produsul în sine este excelent și sincer nu aveam alte așteptări de la Rock Shox. Așa cum ne-am descurcat până acum cu tije fixe, am putea s-o facem și de acum încolo, dar aceasta este o afirmație la care vor ține doar cei care nu au testat până în prezent o tijă de șa reglabilă. Pentru că este pur și simplu genială.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

1 + eight =