Acum citesti
Shimano DX PD MX30

Nu doar SPD-urile sunt specialitatea celor de la Shimano. Se intampla sa aiba in gama si o pedala de tip platforma, create special pentru iubitorii sporturilor extreme. Concurenta este acerba in acest segment, iar daca ne gandim la Wellgo, Bontrager, BBB, Eastern, Bike Positive si altii, inseamna ca pedalele Shimano DX PD MX30 au de infruntat multi contracandidati renumiti.

Cum incearca Shimano sa se diferentieze de restul concurentei? Cateva atuuri importante sunt : greutatea scazuta, finisarea buna si existenta a 10 pini pe fiecare parte a pedalei pentru o aderenta buna. Este bine de stiut faptul ca Shimano le include in gama DXR pentru BMX-uri, iar la capitolul utilizare ni se precizeaza faptul ca pot fi exploatate pentru respectiva proba. Din fericire pentru potentialii cumparatori, modelul DX PD MX30 poate fi instalat cu mare usurinta si pe un mountainbike sau ca sa fiu si mai precis, pe orice angrenaj de mountainbike, inclusiv pe cele pentru probe extreme, precum downhill-ul sau freeride-ul.

Greutatea pedalelor de 492 de grame/pereche este una buna si tinde spre media acestei categorii de produse. Pedalele entry-level, realizate din combinatia plastic-aluminiu, cantaresc aproximativ 315 grame, insa durabilitatea lor lasa foarte mult de dorit.  Pedalele de la Truvativ, Holzfeller, gandite pentru Downhill, cantaresc 590 de grame. Insa exista modele pentru downhill care cantaresc si mai mult, prin urmare greutatea pedalelor Shimano DX ar trebui sa te multumeasca.

Suprafata pedalei Shimano DX este suficient de mare incat sa-ti ofere siguranta necesara pe traseu. Tot la capitolul aderenta, isi aduc contributia si cei 10 pini instalati pe suprafata pedalei, insa inaltimea acestora este medie. Adevarul este ca am intalnit pedale cu pini si mai inalti, care ofereau o aderenta mai buna dar te puteau rani si mai grav daca se intampla sa-ti scape piciorul de pe pedala.

Utilizatorii insa se plang de calitatea pinilor. Acestia sunt prea moi si orice lovitura mai zdravana ii poate indoi. In plus, acestia sunt destul de greu de schimbat.

Axul este realizat din CrMo iar in jurul acestuia rulmenti si nu coroane, ceea ce reprezinta un plus pentru rezistenta. Daca pretul de aproximativ 80 de euro nu te determina sa te gandesti de doua ori inainte de a le achizitiona, te vei alege cu un produs durabil, a carui puncte slabe va trebui sa le accepti. Sfatul nostru este sa le utilizezi pentru diverse probe de munte, dar fara sa migrezi catre extreme.

Greutate : 492 grame

Utilizare : Mountainbike, BMX, Freeride, Downhill

Vezi Comentarii (2)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

five × 3 =