Acum citesti
Ideal Hillmaster (2013)

Ideal Hillmaster este un hardtail construit pentru a fi explotat pe potecile de pădure dar și pe cele de munte. Împărțind același cadru cu modelul Boommax, Hillmaster vine cu echipare ceva mai slabă decât cea a modelului menționat, dar și cu un preț mai mic. Cât de bine se descurcă în mediul său natural, vom lămuri în acest articol.

Cadru/Pe traseu

Deși utilizează un cadru asemănător, sunt mici diferențe între cele două pe traseu prin prisma componentelor: Hillmaster mizează pe 27 de viteze, pe când Boommax are în dotare 30 de viteze. De asemenea, furca este diferită. Vom povesti pe larg despre echipare mai târziu.

Calitatea sudurilor sau a vopselei este de apreciat. Poți prinde pe cadru două bidoane pentru lichid, iar urechile pe care este prinsă roata de spate sunt mici și rafinate. Un plus pentru cei care vor să simtă că pedalează pe un cadru orientat către curse este reprezentat de lipsa găurilor pentru prinderea portbagajului. De asemenea, urechea roșie pentru prinderea schimbătorului de pinioane este de efect și se integrează perfect în imaginea oferită de bicicletă.

În ceea ce privește unghiurile cadrului, nu există loc de experimente. Acestea sunt identice cu cele ale bicicletele din gama de top a grecilor. Unghiul de 70 grade pentru headtube oferă agilitate, ajutată și de tija de ghidon (pipa) mai scurtă (70 mm), iar poziția la urcări este ideală cu ajutorul seattube-ului cu o înclinație de 73.3 grade.

Singura diferență notabilă între cadrul lui Hillmaster și cel al lui Boommax este greutatea: Hillmaster este cu aproximativ 100 de grame mai ușor, punând pe cântar 1.983 de grame. Rigiditatea celor două este asemănătoare, și anume de 122.1 Nm/grade, recomandând astfel bicicleta și persoanelor de peste 85 de kg.

Pe traseu bicicleta a oferit suficientă agilitate raportată la echipare, în schimb greutatea de 14.12 kg îți mai taie din elan, mai ales pe porțiunile de urcare când încerci să-l depășești pe competitorul din față. Ghidonul de 660 de mm contrbuie de asemenea la un control mai bun, deși la acest capitol, întotdeauna se poate mai bine. Lungimea basculei de 425 mm este standard în acest segment.

Echipare

Pe porțiunile de coborâre mai dificile furca RST Gila ML (cu o cursă de 100 mm) nu a impresionat prin performanțe, recuperându-se mai greu după un șoc puternic și neavând suficient timp încât să se decomprime pentru a-l absoarbă pe următorul. În rest, confortul pe drumuri de macadam, este acceptabil.

Frânele, Shimano M395, se aseamănă constructiv foarte mult cu modelul M445/446 și oferă performanțe similare, ajutate fiind de asemenea și de noile rotoare de la Shimano, recent reproiectate (diametru 180 mm pentru roata față și 160 mm pentru roata spate). Cu toate că maneta nu oferă un feedback foarte bun, modulația este acceptabilă (plăcuțele ating discul în prima jumătate a cursei manetei, unde obții și forța maximă de frânare). De asemenea, fading-ul este prezent doar după coborâri foarte lungi și abrupte, când un set de discuri Ice Tech ar fi avut mai mult sens. Dacă nu plănuiești să parcurgi și trasee foarte dificile cu această bicicletă, atunci frânele sunt absolut în regulă.

Sistemul de transmisie este compus dintr-un schimbător de pinioane Shimano Deore, ce oferă reprize de schimbare relativ rapide dar nu foarte silențioase și de un schimbător de foi Shimano Acera, ușor de acționat din manetă. Funcția 2-way-release a manetelor Acera este de asemenea de apreciat, deoarece facilitează reprize de schimbări mai rapide. Angrenajul în schimb provine din gama basic, cântărește 1.358 de grame cu tot cu Bottom Bracket și nu are foile demontabile.

Anvelopele Kenda Kadre nu excelează la niciun capitol, fiind un produs de clasă medie, dar pe urcări crampoanele centrale oferă aderența scontată. Mai puțin în virajele strânse și rapide, unde nici compound-ul din care sunt realizate și nici crampoanele laterale nu fac față.

Șaua oferă un confort mulțumitor, folosind un echipament corespunzător, cu bazon.

Concluzie

Față de Boommax, Hillmaster nu aduce surpirze mari și nici nu era de așteptat ținând cont că este un model mai slab echipat. Analizând la rece, Hillmaster poate fi o alternativă la fratele mai sus plasat în gamă, mai ales dacă nu ai nevoie de cele 30 de viteze, în condițiile în care între furcile celor două biciclete nu sunt diferențe mari în ceea ce privește performanța. Să nu uităm că greutățile celor două modele sunt asemănătoare, în schimb un upgrade inteligent plasat pentru Hillmaster, l-ar face mai ușor decât Boommax. Două avantaje în favoarea lui Hillmaster sunt roțile, cu aproximativ 150 de grame mai ușoare și furca, cu 300 de grame mai ușoară. Doar prin înlocuirea angrenajului cu unul mai performant (Shimano XT spre exemplu) și al anvelopelor (cu unele cu talon pe kevlar), mai poți da jos de pe bicicletă aproximativ 1 kg.

O bicicletă foarte potrivită pentru ture la munte dar și pentru anumite competiții, care va oferi distracție rezonabilă și manevrabilitate chiar dacă traseul devine ceva mai dificil. Din păcate, față de anul trecut, prețurile au crescut, iar acum Hillmaster este oferit la prețul lui Boommax din 2012.

Date relevante  

Greutate totală: 14.13 kg
Greutate cadru: 1.983 grame
Greutate roți*: 5.064 grame
Greutate furcă: 2.145 grame
Greutate angrenaj: 1.368 grame (cu BB)
Lățime ghidon: 660 mm
Rigiditate headtube: 122.1 Nm/grad
STW**: 61.6

*Greutatea roților cu anvelopă, pinioane și quick release
**SWT (Stiffness to weight): raportul între rigiditatea cadrului și greutatea acestuia

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

sixteen − 7 =