Acum citesti
Focus Black Hills (2011)

Faptul că vânzările bicicletelor Focus au luat un avânt considerabil se poate vedea cu ochiul liber pe stradă. Nu avem nevoie de statistici. Prin ce metode încercă cei de la Focus să destrame supremația bicicletelor Cube? Simplu! Prin preț. Regulă valabilă pentru majoritatea bicicletelor Focus, în special pentru cele entry sau mid-level.

Prețul este decisiv în achiziționarea unei biciclete, iar cei de la Focus au învățat foarte bine lecția. Oferă configurații de componente asemănătoare cu modelele concurente, însă costul general al bicicletei este o idee mai scăzut. Sau, oferă biciclete cu un preț asemănător al concurenței, dar cu componente mai bune. Modelul Focus Whistler a urmat cu succes această rețetă, iar Black Hills vine să i se alăture. Este Black Hills o bicicletă capabilă? Reușește să depășească performanțele bicicletelor concurente chiar și cu un cost mai scăzut sau este vorba doar de marketing? Vom lămuri în acest articol.

Cadru / Pe traseu

Față de modelul mai jos plasat în gamă, Focus Whistler, noul Black Hills se bucură de dotări superioare. Cadrul este însă același, cu foarte mici diferențe, oferind un control general bun al bicicletei. Într-adevăr, unghiul de 71 de grade al headtube-ului este responsabil pentru o stabilitate bună dar și pentru agilitate, însă pe urcări unghiul seattube-ului nu se poate spune că te avantajează ca și poziție.

În dimensiunea de 18 inci, ampatamentul măsoară 1.058 de mm, o valoare ce-i conferă un aspect relativ compact. Am abordat un traseu de Cross Country cu urcări dar și cu porțiuni de coborâre care au supus bicicleta la încercări mai grele. Urcările nu sunt atât de simplu de abordat în special când unghiul pantei este mare, însă cu puțin efort reușești să treci cu bine peste obstacole. Greutatea relativ mare a bicicletei nu te va avantaja dacă vrei să fi agil și rapid pe urcări.

Pe coborâri am apreciat dimensiunea generoasă a ghidonului și agilitatea dată de unghiul gâtului cadrului, însă unele componente, precum furca, nu ne-au permis să împingem limitele prea departe. Pe un traseu denivelat, furca nu reușește să țină roata lipită de sol, împingând partea frontală a bicicletei în sus. Va fi necesar să controlezi tu mai mult bicicleta decât să lași componentele s-o facă. Dar bineînțeles, această bicicletă face parte din categoria sport, la fel cum o recomandă și producătorul. Prin urmare, Focus Black Hills va îmbrățișa cu sinceritate traseele mai blânde decât pe cele mai dificile. Iar la acest capitol se descurcă mulțumitor.

Poziția pe bicicletă este sport, lui Black Hills reușindu-i șpagatul dintre poziția aplecată de race și cea dreaptă. Calitatea vopselei mate dar și a sudurilor este una medie, cu mici ezitări ici-colo. Cadrul se înscrie dealtfel în normele clasice și nu beneficiază de țevi hidroformate sau de alte artificii inginerești. Prinderea pentru bidonul de lichide de pe seattube împiedică șaua să fie coborâtă la maxim, așadar va trebui să iei acest în considerare când achiziționezi bicicleta și să alegi corect dimensiunea cadrului.

Echipare

Comparat spre exemplu cu modelul Cube Analog Disc, Black Hills beneficiază de o furcă ceva mai bună cu comandă de Lock-Out pe ghidon, însă se clasează mai jos din punct de vedere al frânelor și al anvelopelor. Cu toate acestea, Black Hills se bucură de un disc de 180 de mm pentru partea din față pe când Analog disc de unul mai mic, chiar subdimensionat, de 160 de mm. Prețul pentru cele două modele este același, ceea ce face ca decizia de achiziție să devină ceva mai complicată.

Cum spuneam și mai sus, furca nu te va impresiona prin performanțe ci mai mult prin funcționalitate, deoarece beneficiază de Lock-Out (posibilitatea blocării furcii pe drum drept) cât și de comandă montată pe ghidon pentru acționarea acestei funcții.

Anvelopele dezamăgesc pe orice teren în afară de asfalt sau ciment, prin urmare un viitor upgrade al acestora este de luat în seamă. Pietrișul sau macadamul nu sunt locul lor de joacă, mai ales că trebuie să le umfli la presiunea recomandată pentru a beneficia de o viteză de rulare mare. Iar presiunea recomandată este mare!

Frânele se dovedesc a fi capabile atunci când le acționezi cu putere. Deși nu strălucesc din punct de vedere al performanțelor, Tektro Draco pot fi ascultătoare dacă le acționezi mai ferm. Un avantaj clar este utilizarea unui disc de 180 de mm pentru partea frontală, care va spori capacitatea de frânare a bicicletei.

Sistemul de transmisie este caracterizat de extreme. Dacă la nivelul angrenajului, există montat un Suntour CW9-XCR, la nivelul schimbătorului de pinioane întâlnim un schimbător Shimano SLX. Acesta schimbă corect și relativ rapid, pe când cel de foi, Shimano Alivio este ceva mai leneș și mai zgomotos. La urma urmei, montarea unui schimbător dintr-o clasă superioară, precum Shimano SLX, are menirea de a înduioșa buzunarul cumpărătorului atunci când ia decizia de a achiziționa respectiva bicicletă și este o practică veche, deja cunoscută.

Șaua este suficient de lată, însă relativ dură, așadar plimbările mai lungi vor necesita obișnuință. De asemenea, la nivelul manșoanelor s-ar fi putut opta pentru un material mai moale, deoarece după 3-4 ore de pedalat, podul palmei tale începe să se resimtă.

Pipa de 80 de mm este suficient de lungă pentru a-ți permite să ridici fără prea mare dificultate roata de față atunci când treci peste diverse obstacole de pe traseu. La capitolul roți nu sunt foarte multe plângeri. Singura dificulgtate am întâmpinat-o la demontarea roții față. Iar asta deoarece axul QR 9 este destul de scurt și va trebui să-l deșurubezi complet sau la limită pentru a demonta roata de față.

Concluzie

Focus Black Hills 2011 este o bicicletă mai mult pentru ture de pădure și pentru cele lejere de munte decât pentru Cross Country sau Maraton. Urcările grele nu sunt o plăcere datorită greutății mari a bicicletei, de 14 kg. În schimb, oferă un control bun la coborâri, atâta timp cât compensezi și tu pe denivelări puternice sau în viraje.

Aspectul este reușit judecând din punct de vedere al culorii. Poate că pentru unii ar putea părea copilăresc albastrul deschis cu care este livrat Black Hills, dar cu certitudine este o apariție diferită față de ceea ce vedem zilnic. Față de bicicletele concurente, oferă atât avantaje cât și dezavantaje, prin urmare decizia de achiziționare o vei face în funcție de preferințe sau aspect, deoarece ofertele sunt destul de echilibrate.

O poți achiziționa dacă nu ai prea mari pretenții la performanțe pe traseele dificile de munte, ci mai degrabă dacă abordezi trasee de weekend, prin pădure sau pe poteci fără denivelări prea pronunțate. În fond, este un Focus Whistler cu upgrade la schimbătorul de pinioane și la furcă. Dacă aceste două componente nu sunt cruciale pentru tine, te poți orienta către modelul mai jos plasat în gamă (Focus Whistler).

Vezi Comentarii (10)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

eighteen − three =