Acum citesti
Zsuzsa Gyurka este noua campioană balcanică de cross-country

Ieri, duminică, 16 septembire, viitorul mountain bike-ului românesc a primit în dar, un bob de speranță din partea unei sportive de doar 16 ani. Zsuzsa Gyurka, cunoscută de multă lume drept ZsuZsu, a reușit să bifeze cel mai important rezultat a ceea ce se conturează a fi o carieră promițătoare în mountain bike, impunându-se în cursa rezervată cadetelor a Campionatelor Balcanice de Mountain Bike.

Victoria sportivei din Târgu-Mureș, ce deja are titlul de campioană națională, este cu atât mai prețioasă cu cât la întrecerea a venit crema off-road-ului balcanic. În cadrul categoriei Cadeți Feminin (adică sportive în vârstă de până la 16 ani, inclusiv) ea a avut de parcurs 4 ture, pe care le-a străbătut într-o oră și 30 de secunde, devansând-o pe sârboaica Jelena Eric cu 23 de secunde și pe turcoaica Mesude Senol, ce s-a clasat pe ultima treaptă a podiumului, cu timpul de 1:01:24.

Alte rezultate ale sportivilor români prezenți în Turcia au fost locul 12 obținut de Andrei Popa, în cursa juniorilor (17-18 ani), locul 9 obținut de Ionuț Sdrăilă la categoria U23 și locul 8 al sportivei Beata Piringer la Elite Feminin.

Vezi Comentarii (9)
  • o stiu pe zsuzsa de aproape doi ani,il cunosc pe robi,tatal,tot cam de doi ani de cind am inceput sa practic sportul asta. ca om batran mi-a atras imediat atentia alura ei,longilina cu picioare facute ptr ciclism. la mai multe curse a trecut pe linga mine si dusa a fost…parerea mea de nespecialist este ca ar trebui sprijinita sa mearga la un club din afara,italia probabil,este pacat ca un asa talent sa nu fie valorificat la maxim. de ce zic asta,in romania bate tot si exista pericolul plafonarii,ca profesionista se schimba treaba. probabil ca si ei si altora le-o fi trecut prin gind ce am zis eu acum. felicitari ptr toate performantele ei,felicitari lui robi care in mod sigur se ocupa de ea,felicitari celor care o ajuta cu materialul de concurs!

  • Felicitări!! Este o mare realizare, regret că idioții din presa sportivă (a se citi folbalistică) românească nu apreciază munca și efortul tău/vostru, dar ca și echipă și de asemenea ca individ, îți felicit reușita, bravo, NoMad, GOOOoooooo!!!!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

nineteen − one =