Romanian Corporate Sports MTB, Race Report: Indian Summer la Băneasa

Din ciclul nici o competiţie MTB fără o păţanie, de data asta, la Romanian Corporate Sports, prin excelenţă un concurs pe echipe, mă trezesc că partenerul… ia-l de unde nu-i! Carevasăzică, FreeRider se îngrijeşte să mă trimită cu lumea bună la curse şi iată-mă din nou în pericol să nu îmi fac datoria de „ciclo-racer-jurnalist”. Telefoane, SMS-uri, dacă, Doamne fereşte, l-o fi călcat expresul de Otopeni pe amicul meu, sau poate chiar SUV-ul negru de Băneasa aşa cum era să păţesc eu acum puţine ore, ture prin faţa Academiei de Poliţie, prin puhoiul de ciclişti mai vechi şi mai noi şi tot degeaba! Noroc că după un sezon de curse mă întâlnesc cu mulţi cunoscuţi şi am timp să stau la taclale cu fiecare, să mă mai relaxez.

Până la urmă, primesc SMS-ul aşteptat, presărat cu emoticoane cu multe paranteze deschise, în care partenerul meu îmi spune ca a apreciat greşit revenirea după o mică operaţie. Dude, e ok, dau în scris şi aici că te iert, chiar dacă a existat şi un curent de opinie pe la cortul FreeRider care spunea că or fi fost de vină cocktailurile din Centrul Vechi „decuseară” şi aici pot să bag şi eu năstruşnic o paranteză închisă. Pentru chestia asta însă, facem echipă la Iron Bike!

Una peste alta, ăsta o fi destinul meu de rider singuratic. Mă salvează atmosfera de vară indiană, o încălzire desfăşurată foarte profi şi cum toată lumea e bine dispusă, mă trezesc făcând poante cu ciclişti „necunoscuţi”. Va fi aşadar o cursă relaxantă pentru mine, pot să particip, atât doar că sunt descalificat din start, pe undeva ştiu chiar că îmi va fi mult mai uşor, deoarece nu mai trebuie să mă coordonez cu un alt rider.

Păcat, eu pregătisem chiar şi nişte coduri à la SPP, în care 1000 ar fi însemnat „mai uşor”, 1500, „mergem bine în ritmul ăsta” şi alte secrete pe care nu le mai dezvălui aici. Nu mă agit să intru în faţă la poarta de start, mai degrabă mai povestesc cu lumea şi aflu de exemplu că două fete au „target” la cursa asta, le propun un Excel cu timpii pe tur la final şi uite aşa mă trezesc că „the corporate people” iau un super-start, eu contra-atac, depăşesc cât pot de mult pe asfalt, desigur atât timp cât pot face asta safe, după care intru într-un single trail pe care nu-l mai încercasem de fel. Mă cantonasem cu antrenamente matinale în traseul de la Skoda Velo Challange, aşa că am fost încântat să descopăr noi cărări întortocheate prin Pădurea Băneasa, un drum de piatră şi chiar şi niscaiva rădăcini. Am savurat aşadar „reţeta” creată de Răzvan Jugănaru, mai ales că o perioadă mai aglomerată de la job a dat un „pause” activităţii mele ciclistice de la RedBull MoonTimeBike încoace. Am visat eu o vreme să prind din urmă plutonul fruntaş pe care-l mâna în luptă chiar Alex Ciocan, dar după ce mi-a şi coborât tija de şa pe care nu am strâns-o corect, am ieşit din pluton să remediez problema şi am reintrat în şirul de rideri foarte finuţ, să nu pun în pericol pe cineva şi a fost destul de dificil să mai recuperez.

În fine, pentru mine rezultatul a contat mai puţin, m-am bucurat că am alergat la această cursă, putând chiar să arunc un ochi la ce se întâmplă în jurul meu. Ultimul tur zic eu că a pus la încercare nu doar abilităţile de ciclişti ale riderilor ci chiar şi pe cele de… PR, pentru că cei mai rapizi îi aveau de depăşit pe cei ce munceau încă la tura doi, iar asta necesita ceva munca de comunicare. Hărmalaie mare prin pădure, „vin pe dreapta”, „vin pe stânga”, „unde eşti?”, ba cei mai haioşi mi s-au părut o echipă de la mixt, care comunica intens în maghiară, cam cum fac flăcăii din filmele de acţiune când se pregătesc de o intrare în forţă. Poate tocmai pentru că Romanian Corporate Sports chiar a fost cursă în forţă, elegant desfăşurată, care sunt convins că a adus noi „recruţi” pe scena în dezvoltare a MTB-ului.

Marc Sandu