Acum citesti
Pivot au prezentat noul Mach 6, un full suspension extrem de polivalent

Modelul de enduro Pivot Mach 6 a fost complet reproiectat și are acum geometrie specifică pentru fiecare dimensiune, de la XS la XL, cu roți de 27.5, control în stil DH și unghiul furcii de 65.75 pe toată gama. Pentru mărimile XS și S reach-ul a fost păstrat scurt, pentru cicliștii mai scunzi, dar mărimile M, L și XL au toptube-ul alungit. Toate mărimile sunt disponibile atât cu cadru din carbon cât și din aluminiu.

Cei de la Pivot consideră că Mach 6 carbon e cea mai bună bicicletă a lor făcută vreodată și în același timp și cea mai apreciată, motiv pentru care au luat în serios reproiectarea acesteia. Noul design duce Mach 6 la alt nivel de performanță, păstrând capacitatea de cățărare și polivalența de bicicletă de trail pentru care e cunoscută, dar cu capacități de coborâre specifice modelelor cu cursă mai lungă. Mach 6 extinde limitele versatilității și este în același timp un model excelent de enduro dar și unul de trail agresiv.

Noul Mach 5 Carbon păstrează cursa de 155 mm în spate și are în față o furcă Fox 36 Factory Kashima de 160 mm, amortizorul fiind DPX2.

Deși nu pare, toate cadrele sunt compatibile atât cu transmisie 1x cât și 2x, dar și cu Di2. Modelele din carbon folosesc rutare internă cu cămăși prin tot triunghiul față.

Brațele suspensiei din aluminiu sunt împrumutate de la modelul Phoenix DH și folosesc rulmenți încapsulați Enduro Max, păstrând spatele foarte rigid. Ca restul bicicletelor, folosește un design al suspensiei DW-Link pentru a maximiza eficiența la pedalare, un lucru pe care toate modelele Pivot îl fac foarte bine.

Alte detalii includ prinderi de etrier post mount pentru discuri de 180 mm în spate, ax Boost, compatibilitate cu tijă dropper cu cablu intern și protecții de cadru cauciucate pe chainstay și downtube. Bicicleta completă folosește roți DT Swiss din aluminiu cu posibilitatea de upgrade la jante Reynolds din carbon. Dimensiunea maximă a anvelopelor e de 27.5×2.6 la cadrele din carbon.

Modelele din aluminiu primesc furcă și amortizor din seria Fox Performance iar cadrul e din aluminiu hidroformat cu grosime variabilă. Cablurile sunt rutate extern existând un port sub monobloc pentru tijele dropper cu rutare internă.

Cadrul are prindere demontabilă de deraior față, având aspect curat la folosirea transmisiilor 1x.

Atât modelele din carbon cât și cele din aluminiu folosesc monobloc PressFit 92. Spațiul pentru anvelope este de maxim 27.5×2.4 la cadrele din aluminiu.

În spate se regăsește un ax thru stealth. Cadrul din aluminiu are și el protecții cauciucate.

Geometria e cea prezentată mai sus. Prețurile variază între 3899 USD și 10398 USD, cu opțiuni de transmisii atât de la Shimano cât și de la SRAM. Bicicletele sunt deja disponibile.

Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.

Informații de pe bikerumor.com

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

twenty + twenty =