Acum citesti
Noul Specialized Rhyme FSR 2016

Dacă nu ți-aș spune din capul locului, probabil nu ți-ai da seama că acest Specialized este dedicat fetelor. Este un full-suspension, cu cadru din carbon, superb lucrat, cu o geometrie specifică femeilor. Acesta a fost prezentat la Albstadt, unde am avut ocazia să admirăm bicicleta.

specialized-rhyme-2016-1În primul rând însă, nu tehnologia sau aspectul au fost cele care ne-au dat pe spate, ci un mic truc cât se poate de util. Suportul de bidon poate fi foarte ușor îndepărtat de pe țeava inferioară a cadrului, iar în interiorul acesteia este un spațiu suficient de mare, în care-ți poți stoca o cameră, niște petice, o pompă de mici dimensiuni sau un pachet cu 300 de grame de cocaină atunci când treci granița.

specialized-rhyme-2016-3
Faimoasa poartă de acces către un spațiu foarte util. Iar Specialized promite că nu se va rupe niciodată cadrul din acea zonă.

Inovație este un cuvânt prea mare, însă ideea este genială și te face să te întrebi cum de nu s-au gândit alții până acum la asta. Din punct de vedere vizual, bicicleta este un deliciu: fiecare părticică arată demențial, țevile aduc cu niște valuri, iar componentele sunt bineînțeles de top. Nici nu-i de mirare faptul că Specialized cere nu mai puțin de 6.200 de euro pentru această bicicletă. Pășește astfel pe nisipuri mișcătoare, căci în ultima vreme au crescut prețurile exagerat de mult, iar pentru 3.000 de euro nu mai poți cumpăra o bicicletă echipată de top.

specialized-rhyme-2016-2Noua Rhyme este deja disponibilă pe piață.

specialized-rhyme-2016-4
Detalii la nivel de nebunie. Specialized pune suflet însă cere foarte mulți bani. Ceea ce-l transformă într-un obiect al dorinței.

Tot la standul Specialized am putut admira și bicicleta lui Burry Stander, regretatul ciclist fiind ucis în 2013 pe șosea, la antrenamente. Bicicleta sa este de asemenea o operă de artă, începând cu cadrul portocaliu și terminând cu detaliile, precum manetele de frână cu steagul Africii de Sud, țara din care sportivul provenea.

 

 

Vezi Comentarii (2)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

4 × two =