Acum citesti
Kona lansează bicicleta accesibilă de downhill şi un nou model pentru freeride

La fiecare Cupă Mondială de downhill ne uităm cu atenţie la bicicletele pe care se dau echipele de top pentru a observa noutăţile şi eventualele prototipuri. Şi, în timp ce carbonul face legea la nivel de top, bicicletele precum acest nou Kona Precept 200 de 3.000 $ sunt cele care devin accesibile pentru riderul de rând.

Kona Precept 200

Noua bicicletă mimează geometria bicicletei testată şi confirmată în cursele de Cupă Mondială, Kona Supreme Operator, însă foloseşte o suspensie Swinger Independent Suspension sau mai bine spus „linkage driven single pivot” pentru a oferi suspensie lină şi de încredere.

Întrucât foloseşte tehnologia deja confirmată a roţilor de 26 inch şi un unghi al furcii de 64 grade, bicicleta este suficient de relaxată pentru a ataca orice traseu. Pipa instalată „non-direct” ajută, de asemenea, la reducerea costurilor. În plus, în cazul unui accident major, va ceda prima în loc să se deformeze ghidonul sau coroana.

Sistemul suspensiei Swinger Independent Suspension este folosit la bicicletele Kona Precept entry level pentru trail. Astfel se obţine o suspensie de 200mm la un preţ foarte bun. Un alt avantaj al sistemului este simplitatea dezarmantă.

Continuând direcţia menţinerii unui preţ final decent Kona Precept este dotată cu o furcă Domain, frâne puternice Code R4, jante solide Sun MTX, transmisie Sram X7, pedale Kona Wah Wah şi anvelope Maxxis DHF.

Kona Process 167 este şi ea dotată cu roţi de 26 inch, iar destinaţia sa este DH/Freeride/Enduro. Geometria constă în ţevi chainstay foarte scurte de 415mm, suspensie de 170mm şi unghi al furcii de 65 grade. Proiectată pentru „joacă” bicicleta de 4.999$ foloseşte aceeaşi suspensie cu basculă independentă pe care o regăsim şi pe celelalte modele Process.

Kona Process 167

Restul de specificaţii constau în furcă Lyrik, transmisie Sram X01, frâne Avid Guide, jante late Frequency i25 şi tijă de şa KS Lev.

Decât să apeleze la compromisuri Kona a ales să folosească roţile de 26 inch, întrucât îi permit să facă ţevile chain stay extrem de scurte, să aibă un BB cât mai jos şi să nimerească corect geometria fără să fie nevoie de compromisuri.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

13 + 3 =