Acum citesti
Look 920 – agresiv și inovator

Compania franceză Look se află pe val. Pe lângă distincția de cea mai inovatoare companie franceză a ultimilor 20 de ani, aceștia au câștigat cu modelul Look 920 și EuroBike Award 2011. Doar admirând-o pentru o secundă, vei realiza că este vorba de o bicicletă cu o personalitate aparte.

Puțini producători reușesc să lanseze biciclete care să se distingă radical prin forma lor de altele. Look 920 este una dintre acele biciclete care-ți vor face inima să bată cu putere. Și pentru că am avut ocazia să pedalez pe un astfel de exemplar în cadrul DemoDay-ului de la EuroBike 2011, nu pot decât să-ți confirm. Poziția este una cât se poate de sportivă iar faptul că tija de ghidon este îngropată în cadru, plasează rider-ul într-o poziție agresivă. La fel de agresivă precum aspectul bicicletei.

Cadrul din carbon necesită 30 de ore pentru a fi fabricat, beneficiază de o rigiditate excepțională și pentru a întări cu argumente solide afirmația, cei de la Look au optat pentru o basculă asimetrică și pentru un headtube cu o grosime generoasă. Greutatea cadrului lui Look 920 este de doar 2.5 kg, o valoare foarte bună pentru un full suspension. Poți opta pentru o configurație cu componente Shimano SLX, Sram X.0 sau Sram XX.

Informații suplimentare pe lookcycle.com.

via Look

Vezi Comentarii (8)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

ten + 1 =