Acum citesti
Kona au lansat gravel bike-urile Libre și Libre DL

Kona au lansat în sfârșit noile lor gravel bike-uri autentice Kona Libre și Libre DL, anunțate deja de multă vreme la Sea Otter Classic.

Fiind un fel de combinație între modelele Rove și Sutra, Libre vine în două versiuni diferite cu dimensiuni diferite de roți.

Ambele modele includ un cadru nou din carbon Kona Race Light și furca nouă Kona Verson din carbon pentru touring ce oferă un număr impresionant de puncte de montaj. Chiar și pe cele mai mici modele se găsest trei prinderi de bidon în interiorul triunghiului și una în plus sub downtube. În plus sunt prinderi pentru gentuțe pe top tube, trei prinderi pe fiecare braț al furcii și prinderi de portbagaje față și spate.

Cadrul și furca oferă spațiu pentru anvelope oricât de late ar fi nevoie, standard venind cu 700x45c care au practic chiar 46 mm odată montate tubeless pe jantele Easton. Ambele biciclete pot rula ambele mărimi de roți pentru cei ce vor să le schimbe ulterior.

Cum cadrul și furca sunt identice, geometria se schimbă doar datorită roților. Roțile 700c sunt mai înalte decât cele 650b iar astfel Libre DL are o înălțime a monoblocului de 285 mm față de 267 la modelul Libre, schimbându-se astfel și înălțimea top tube-ului. Din acest motiv Kona consideră că Libre DL e ceva mai prietenoasă în offroad în timp ce Libre, fiind mai joasă, e mai potrivită pe șosea.

Indiferent de echipare, ambele modele au rutare internă a cablurilor, dar Libre DL are două porturi libere deoarece nu are schimbător în față și permite folosirea unei tije dropper chiar și împreună cu schimbătorul față dacă e montat. Tuburile de frână sunt rutate intern iar etrierii au prinderi flat mount, în timp ce roțile au ax thru de 12 mm.

Monoblocul este de tip SRAM GXP pressfit pe Libre DL în timp ce pe Libre regăsim același standard dar cu rulmenți Shimano PF.

Modelul 1x Libre DL vine echipat cu anvelope tubeless WTB Rider de 700×45 mm montate pe roți de gravel Easton EA70AX. Anvelopele au practic lățimea de 46 mm montate tubeless, dar bicicleta vine standard echipată cu camere. Pentru a o transforma în tubeless trebuie doar scoase camerele și adăugate valvele și lichidul, banda fiind deja instalată. Greutatea în mărimea 49 cm e de 8.5 kg cu camere și de 8.37 kg tubeless.

Echipată în rest cu componente Kona, Libre DL are un ghidon flared foarte lat. Acesta e combinat cu o pipă scurtă de 70 mm pentru o geometrie modernă de gravel, orientată mai mult pe offroad agresiv. Lățimea suplimentară, ciudată la început, devine utilă pe teren tehnic.

Având un preț de 3.999 USD, Libre DL e disponibilă ca bicicletă completă, dar se poate cumpăra și kit-ul cadru plus furcă la 1.999 USD.

Libre vine pe de altă parte cu o transmisie Shimano 2×11 și anvelope WTB Byway 650bx47 mm montate pe roți WTB KOM i25 TCS. Libre e în mod clar orientată spre șosea, fiind și mai ieftină, la doar 2.999 USD. Altfel bicicletele sunt aproape identice, disponibile deja la distribuitori.

Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.

Informații de pe bikerumor.com

 

 

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

3 × one =