Acum citesti
Vidraru Bike Challenge te invită să cucerești Munții Făgăraș

Pleiada de competiții din calendarul autohton de mountain bike arată cât de mult s-a dezvoltat acest fenomen, dar chiar și așa curse noi apar mereu. Vidraru Bike Challenge este o prezență recentă în materie de astfel de evenimente și am stat de vorbă cu Florin Mija și Tiberiu Gîndu, organizatorii provocării, să aflăm de unde ideea cursei și de ce merită să iei parte la aceasta.

vidraru_bike_challenge

Tibi și Florin sunt doi împătimiți ai mișcării în aer liber și, după cum recunoaște primul, a fost conjunctura care ne-a adus aici. Dacă tot ieșeam aproape în fiecare week-end la bătut munții, am ajuns să vedem o mulțime de locuri superbe și știam ce atmosferă faină se generează la cursele de profil. De aici și până la materializarea Vidraru Bike Challenge a mai fost ceva cale de mers, dar una nu prea lungă din câte se pare. Alegerea zonei Vidraru – Făgărașul sudic a fost una oarecum firească, în primul rând pentru că oferă multe oportunități pentru trasee foarte frumoase, dar și pentru că încă nu există un maraton în zonă.

Echipa de organizare este alcătuită din cam toți prietenii cu care cei doi ies în ture și diviziunea socială a muncii s-a petrecut de la sine, fiecare ocupându-se de câte un aspect, de la website, căutare de sponsori și parteneri, până la idei de organizare. Sau, cum spune Florin, fără ei și fără voluntari nu s-ar fi putut face nimic. Din experiențele anterioare, nu foarte numeroase ce-i drept, cei din spatele Vidraru Bike Challenge știu ce este de evitat: probleme care țin de marcaje, de cronometraj de dispunerea punctelor de control, alimentare și de informare.

Una peste alta, competiția din sudul Făgărașului dorește a fi un eveniment de succes. Dar, mai precis, ce înseamnă un eveniment de succes? Tiberiu apreciază că o atmosferă perfectă cuprinde încordarea de la linia de start, concentrarea și galopul din timpul cursei propriu-zise, relaxarea și socializarea de după, întâlnirea cu oameni faini și  prieteni buni. Și lipsit, firește, de petrecanii ca incidentele, rănirile și alte asemenea lucruri.

Un ultim aspect care trebuie scos în evidență este legat de o orientare, sau mai bine zis de o schimbare a acesteia, care se petrece sub ochii noștri. Se pare că ușor-ușor se schimbă ceva și în modul, să-i zicem “tradițional”, de petrecere a timpului liber în România, adaugă tot Tibi. Adică, în loc de mici și bere, oamenii încep să facă mișcare. În loc să lase PET-uri prin pădure, încep să le strângă. Sigur, mai e mult până la nivelul vesticilor, dar progresăm. Înainte, când găseam un colțișor frumos de țară gândeam “de n-ar afla multă lume, să nu ne trezim și aici cu fum de grătare, gunoaie și manele”, iar acum cred că soluția este mai degrabă alta: educația.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

two × two =