Acum citesti
Veşti triste de la Oradea, A.C.S. Woodfellas posibil să-şi înceteze activitatea

Suntem cu toţii conştienţi de situaţia precară a sportului în general şi a ciclismului în special, în România. Chiar dacă s-a avansat mult în ultimii ani, suntem încă mult în urma ţărilor din vest când ne comparăm cu ei. Acum, la final de an, a venit vremea bilanţurilor şi din păcate situaţia nu este tot timpul roz. „Vinovat” de starea asta nu este lipsa de interes a pasionaţilor ci de cele mai multe ori lipsa de susţinere, financiară sau morală este cea care pune căpat unui proiect care promitea extrem de mult.

Fabian Istvan, preşedintele asociaţiei Woodfellas din Oradea, ne-a trimis acest mesaj pe care îl redăm integral mai jos. Este un semnal de alarmă, dar din păcate şi un mesaj de capitulare. După ce a realizat atât de multe pentru ciclismul de masă încă de la începuturile sale în România, Fabian depune armele. Viitorul curselor „Thermal” cât şi al clubului Woodfellas este nesigur.

Pentru noi vestea este cu atat mai trista intrucat anul acesta am participat si noi la Thermal Enduro, etapa a 4a din Cupa Nationala de Enduro in 2019, si am simtit direct ce inseamna un concurs nu doar bine organizat ci organizat din placere si pasiune, cu inclinare evidenta spre bunastarea concurentilor si a ramurii enduro-mtb si mai putin spre castigul financiar.

 

Salutare tuturor,

Ma numesc Fabian Istvan (Mutzi pentru unii), am 38 ani si sunt presedintele asociatiei Woodfellas din Oradea. Din pacate, am ajuns si in acest punct al vietii mele in care sunt nevoit sa scriu aceste randuri si sa imi iau ramas bun de la acest sport.

In ultimii aproximativ 20 de ani pentru mine, aproape totul a avut o legatura sau alta cu bicicleta. Am inceput in tinerete sa vand si sa cumpar piese (de bicicleta) pentru a-mi “tuna” bicicleta. M-am dat pe BMX, XC, DH (downhill) putina sosea si Enduro. Dar raman Downhiller pana in maduva!

Intre timp am construit cateva trasee de enduro si linii de DH, trase de XC si doua pumptrackuri, multe folosite si azi de copiii din cartier si riderii din zona. Pentru cei care nu stiu, am fost proprietar (timp de 10 ani) al unuia dintre primele magazine online cu specific BMX din tara, am importat primele marci de calitate in domeniu si am fost sponsor pentru evenimente BMX.

Apoi am inceput sa organizez concursuri de Enduro MTB, Thermal Enduro, cateva evenimente pentru copii sau companii. Sunt instructor MTB, si am ajuns in 2017 sa infiintez asociatia sportiva Woodfellas, iar in 2019 echipa Woodfellas Racing (formata predominant din copii cu varsta intre 13-17 ani), in primul an de existenta a reusit, ce-i drept cu putin noroc, sa iasa pe locul 1 la echipe in Cupa Nationala de Enduro plus performanta de a avea un campion national junior, in primul lui an de concursuri.

Scriu aceasta introducere despre mine ca sa intelegeti ca desi nu sunt foarte cunoscut in lumea ciclismului in Romania (pentru ca nu mi-a placut sa fiu in centrul atentiei), am putin habar despre ce urmeaza sa va vorbesc. In cele ce urmeaza am sa scriu cateva cuvinte despre biciclistii pasionati si de weekend, riderii de elita, magazinele din tara, cluburile/asociatiile si FRC-ul. Luati-o drept opinie personala.

Biciclistii pasionati si de weekend

Am avut onoarea sa cunosc foarte multi biciclisti si nu pot sa va spun decat ca ati ales un sport bun. Daca doriti sa aveti biciclete bune si bine puse la punct, fiti atenti la ce magazine mergeti, la calitatea serviciilor si la comportamentul celor care se spune ca va servesc. Daca nu sunteti multumiti, spuneti-le sau nu mai sustineti aceste magazine. Chiar daca azi primiti 10% discount, maine veti plati dublu si triplu pentru serviciile si piesele proaste.

Nu va fie jena sa cereti parerea altor biciclisti daca par mai in tema si nu va fie jena sa le atrageti atentia pentru un comportament neadecvat. Poate cel mai important e sa nu ridicati pe nimeni in slavi doar pentru ca se dau bine cu bicicleta. Respectul e respect in schimb linguseala unora da viata arogantei altora.

Nu va puneti copiii mici pe biciclete cu roti ajutatoare (in special daca sunt de proasta calitate), le deformeaza coloana pentru ca nu stau cu spatele drept. Luati-le pushbike-uri si va veti face viata mai usoara. Daca vreti sa ii invatati sa mearga pe bicicleta, alegeti o padure sau un loc unde nu este asfalt. O cazatura pe beton poate sa ii sperie pentru tot restul vietii.

Daca vreti sa abordati obstacole dificile, intrebati riderii care stiu cum se face. Nu va bagati la ele decat daca sunteti siguri pe voi. Daca aveti prea mari emotii sau semne de intrebare, reveniti cand sunteti calmi si linistiti. Nu va dati daca sunteti prea obositi, bauti sau mahmuri. O sa va para rau. Fiti atenti la organismul vostru, in general da semne clare de starea lui.

In cazul in care se tin evenimente in vecinatatea voastra si poate va e teama sa participati, va rog, chiar va implor sa va oferiti voluntari, iar daca o faceti, faceti treaba buna. Veti fi apreciati si sigur aveti de invatat de la cei care se dau.

Despre riderii putin mai avansati sau de elita

Aici pot sa zic ca am cunoscut cateva persoane fata de care nu am decat respect si cuvinte bune, dar trebuie sa spun si faptul ca in calitate de organizator, am fost laudat, respectat cat si certat sau chiar scuipat. Daca nu stiti sa va comportati in public, considerati ca sunteti prea importanti pentru anumite evenimente sau ca stiti sa faceti lucrurile mai bine, organizati-va ca atare si daca nu puteti ajuta, macar nu incurcati si nu fiti dobitoci. In cazul in care anumite evenimente nu sunt organizate corect si va loviti din partea organizatorilor de o atitudine ostila, NU mai participati la evenimentele lor! Daca aveti idei si sfaturi, suntem dispusi sa le ascultam, dar va rog aveti grija cum o faceti. Unii oameni chiar isi dau silinta, desi poate uneori poate parea altfel, iar aroganta si atitudinea dominatoare sigur nu ajuta! Mai mult de atat, se vor gandi de doua ori daca vor sa mai organizeze pe viitor.

In cazul in care dati peste rideri care se dau la vale cu saua sus si e evident ca nu stiu ce fac, atrageti-le atentia, nu radeti de ei. Ajutati oamenii cu sfaturi bune, nu treceti pe langa ei ca Voda prin loboda, doar pentru ca aveti o bicicleta scumpa sau ati participat si voi la un concurs sau doua si ati iesit pe podium (poate pentru ca nu ati avut concurenta). Daca vedeti copii care construiesc trasee, dati-le sfaturi, poate puteti da si o mana de ajutor. Anuntati voi padurarul daca nu o fac ei, in multe cazuri le e pur si simplu frica de un refuz sau le e doar jena. Altfel ii lasati sa construiasca de capul lor si pot aparea chiar obstacole pe traseele pe care le stiti uneori de ani de zile. Si cel mai important, implicati si copiii. Sunt foarte entuziasti si va vor respecta pentru ca ii bagati in seama.

Magazinele…

Este adevarat ca o foarte mare parte din banii pentru organizarea unor evenimente ar trebui sa vina de la stat. Cu totii stim cum sta treaba cu politica. Dar mai e ceva aici despre care nu prea se vorbeste – magazinele de specialitate – partea cea mai dureroasa din punctul meu de vedere. Nu vreau sa generalizez, evident cu totii stim magazine care chiar fac lucruri mari in ceea ce priveste ciclismul, sustin sportivi, evenimente si incearca sa promoveze sportul.

In schimb sunt acele magazine, unele chiar foarte mari, care au vanzari enorme, desi serviciile sunt sub orice critica, au o atitudine de toata jena, promit si nu se tin de cuvant, cat despre sport, nici vorba sa sustina rideri sau evenimente. Mi se pare jenant faptul ca sunt magazine care vand biciclete noi si nu sunt in stare sa depuna un minim de efort sa regleze inaltimea pipei, manetele de frana/schimbatoare sau sa ii explice clientului de ce trebuie sa tina saua ridicata sau jos. Mai mult, sunt in stare sa vanda marimi gresite de cadre doar ca sa scape de marfa!!! Sigur stiti cateva.

Cum se putea ca pe vremea cand am avut un magazin care abia se tinea, cu un singur angajat (eu), sa ofer la tombole cadouri constand in biciclete, sau am reusit sa imi sustin evenimentele din bani proprii, desi aceste evenimente nu aveau legatura cu specificul magazinului?

Apoi, de-alungul anilor am avut “sponsori” la evenimente, diverse magazine, mari si foarte mari, care au cerut, apoi au cerut si la sfarsit au mai cerut. Le-am oferit ce au cerut si in schimb am primit niste nenorocite de tricouri sau piese de bicicleta oferite drept premii, piese de mult “expirate” sau nefolositoare si chiar nevandabile. Ca sa mai scape si ei de stocurile vechi… In plus fata de ce a trebuit sa ofer, am  primit la randul meu “premii” de genul, la cateva evenimente la care am urcat si eu pe podium.

La unul dintre evenimentele organizate, am ramas spre stupefactia mea, fara AMBULANŢĂ! Iar despre asta am aflat intamplator inainte de concurs, cu cateva ore! Si asta, pentru ca un asemenea magazin, care era sponsorul principal, asa a inteles sa se tina de cuvant. Ca sa nu scoata bani din buzunar, a apelat la “cunostinte”. Cand am intrebat “De ce ??”, mi s-a spus “Pai, pentru ca…”. Ma veti intreba de ce nu ne-am judecat sau nu am anulat evenimentul. Va spun sincer, nu as fi dus psihic si nu am avut nervii necesari, i-am consumat rugandu-ma sa nu pateasca riderii nimic la eveniment si spre norocul meu, am avut sprijinul celor de la Salvamont, asa ca am preferat sa incerc sa uit repede.

Mesajul meu merge catre toti biciclistii. NU MAI SPRIJINITI MAGAZINELE / SERVICE-URILE CARE SUNT CONDUSE DE “BISNITARI”!

Un adevarat om de afaceri stie! Daca investesti in sport, sustii evenimente si rideri, garantat vei avea si clienti si chiar clientela! Unele dintre aceste magazine se plang de bicicletele furate care circula pe piata, dar in acelasi timp vand marfa “rezolvata” in cantitati enorme!! Si va rog, nu spuneti ca nu ati stiut!

Despre cluburile si asociatiile sportive, pot sa spun in general lucruri bune. Asta in cazul in care nu sunt conduse de oameni care vor cu orice pret sa ajunga in centrul atentiei si defapt toate evenimentele lor se rezuma la asta si la bani. Celor care conduc cluburi si echipe as dori sa le dau doar un sfat. Aveti grija de sportivii pe care ii cresteti, nu ii lasati sa li se urce la cap, pentru ca va poate strica imaginea clubului/echipei. Ce nu inteleg foarte multi tineri ciclisti este ca, la fel ca in multe sporturi de performanta, totul se poate termina intr-un minut. Si daca Doamne fereste se intampla asa, macar sa nu fie amintiti drept “increzutul ala de la clubul cutare”.  Toti ii stim, toti ii vedem.

Va propun sa mai lasati de la voi, poate chiar si in situatii in care aveti dreptate. Cu certuri, ura si bete in roate nu s-au putut rezolva lucrurile niciodata. Fiti voi exemplu si veti vedea ca nici cei care cauta mereu scandal nu se pot certa cu o persoana calma. Stiu ca e dificil si nimic nu merge de pe o zi pe alta, dar lucrurile se schimba. Oamenii nu-i putem schimba, dar ii putem provoca sa vrea ei sa faca o schimbare.

In ultimul rand as vrea sa amintesc in doua cuvinte si FRC-ul. Am auzit despre problemele financiare si politice cu care se confrunta si le inteleg, in schimb nu pot sa inteleg un lucru foarte simplu. De ce trebuie sa apelez la cunostine si trebuie sa dau telefoane ca sa ni se afiseze pe pagina lor un eveniment care face parte dintr-o cupa nationala? De ce atatea conflicte intre ei si cluburi ? De ce eu ca si asociatie si simplu organizator, sunt amestecat in conflicte si ignorat pentru simplu fapt ca am fost sprijinit de o entitate cu care cei de la FRC au neintelegeri? Si nici macar nu ma leg de faptul ca abia sunt sustinute alte ramuri ale sportului…

V-am scris aceste randuri poate din propria frustrare, poate pentru ca urmaresc de prea mult timp tot ce se intampla in acest domeniu in tara, poate pentru ca nu mai inghit arogantele unor sportivi care nu stiu nici sa vorbeasca corect dar au pretentii, si poate pentru ca vreau sa ies cu sufletul impacat si ofurile spuse din acest “cerc” al ciclismului.

Tot ce va cer, este sa fiti atenti pe cine sustineti, pe cine ajutati, pe cine certati. Toti suntem oameni, toti facem greseli. Am organizat cateva evenimente frumoase in ultimii 7 ani, majoritatea reusite, desi am fost vesnic nemultumit stiind ca se poate si mai bine. Am dat bani din buzunar pentru evenimente si pentru o echipa pe care am reusit sa o pun pe cel dintai loc din primul an.  Am sustinut sportul cum am putut mai bine si ma mandresc ca prin ceea ce am facut, am ajutat cativa sportivi sa fie pe primele locuri in tara!  As fi putut da exemple clare pe care sigur le-ati fi recunoscut, atat ca si magazine, rideri sau cluburi, dar scopul meu nu e sa vorbesc lumea de rau.  Daca puteti, ajutati asociatiile care vor si se chinuie sa organizeze evenimente. Fara aceste evenimente, nici riderii de top nu ar fi cine sunt, nici copiii nu au de unde sa incepa si nici cei care o fac din simplu hobby nu isi pot testa curajul si capacitatile.

Pentru ca dupa cativa ani plini de succese, realizari si competitii (zic eu) bine organizate, administratia locala nu ne mai sustine ca asociatie si nici ca echipa, pentru ca niciun magazin local nu ne da o mana de ajutor, iar personal am ramas cu buzunarele goale, va trebui sa ma opresc aici. Nu sunt cel care nu mai vrea, din pacate sunt cel care nu e vrut.

Cu lacrimi in ochi si totusi cu sufletul impacat pentru ca am dat cum ar spune americanii 110%, va doresc toate cele bune.  Incercati sa nu fiti egoisti si ajutati unde si pe cine puteti. Nu o sa va para rau.  Ne vedem prin paduri…

Fabian Istvan
A.C.S. Woodfellas

Vezi Comentarii (2)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

one × one =