Acum citesti
UCI va aplica sancțiunile dictate de USADA împotriva lui Lance Armstrong

Uniunea Ciclistă Internațională a anunțat printr-un comunicat oficial că va pune în aplicare sancțiunile pe care Agenția Americană Anti-Doping (USADA) le-a dictat împotriva lui Lance Armstrong. Astfel, texanul se va despărți de titulatura de septuplu câștigător al Turului Franței, dar și de orice alt rezultat obținut după data de 1 august 1998.

De asemenea, Armstrong va fi suspendat pe viață din ciclism în urma deciziei UCI de astăzi. Totuși, fostul ciclist poate solicita un recurs la Curtea de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, ceea ce ar îngheța procedura de retragere a rezultatelor sale. În cazul în care soluția va fi pusă în aplicare, UCI va trebui să stabilească cine vor fi noii învingători din cele 7 ediții ale Turului Franței dintre 1999 și 2005. Pentru acest lucru, va fi organizată o întâlnire în data de 26 octombrie căci problema spinoasă este că cei mai importanți rivali ai lui Armstrong din acea perioadă au fost și ei la rândul lor suspendați pentru dopaj. De asemenea, UCI recunoaște existența unor probleme in regulamentul anti-doping propriu, după ce sportivi ca Tyler Hamilton sau Floyd Landis au fost suspendați în urma unui test pozitiv survenit după altele 40, respectiv 46 negative, în timp ce Lance Armstrong a trecut cu bine de 218 astfel de controale.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

1 × four =