Acum citesti
Tușnad Cycling Team conduce în Turul Dobrogei

Prima zi a Turului Dobrogei a cuprins un prolog și o etapă de 85 de kilometri, iar lupta din pluton a fost dominată de rutierii echipei Tușnad Cycling Team, la categoria Elite. În privința juniorilor, echipa locală Bilal 2000 Constanța s-a comportat cel mai bine de până acum, având doi rutieri pe podium.

turul_dobrogei_2013

Prologul de 5 kilometri ce a avut loc pe Bulevardul Mamaia i-a revenit lui Sergiu Cioban (Tușnad Cycling Team), care a fost cu 6 secunde mai rapid decât Bogdan Coman (Dinamo-Mazicon). Ultima treaptă a acestui podium i-a revenit co-naționalului și co-echipierului lui Cioban, Nicolae Tanovițchii. La juniori, Adrian Zamfir, de la aceiași echipă cu Coman, s-a impus mai clar, având un avans de 16 secunde față de Andrei Barbu de la Torpedo Zărnești.

După-masa zilei de ieri le-a rezervat rutierilor un periplu de circa 85 de kilometri pe ruta Lazu-Mangalia-Constanța. Vremea tipic dobrogeană din această perioadă nu a lipsit, vântul care a făcut renumită zona jucându-și rolul, dar plutonul a fost momentan ocolit de ploi semnificative. Desfășurarea etapei a constat într-o evadare timpurie a câtorva rutieri de la echipa ciucană, acțiune care a declanșat câteva curse de urmărire în spatele său. În ultima parte a cursei Cioban și Tanovițchii au reușit să plece de unii singuri, lasând grupul de fugari în urmă, și s-au duelat între ei, cel din urmă având câștig de cauză și terminând etapa după 1:51:25, adică o medie de 45,77 km/h. Cioban a pierdut 7 secunde, suficient ca să îi cedeze și primul loc al ierahiei generale co-echipierului său, iar Lucian Oprea (C.S. Petrolul Ploiești) a completat podiumul etapei.

Se pare că aerul de Dobrogea le priește moldovenilor, căci și în cursa juniorilor s-a impus tot un rutier din această țară, mai precis Vladimir Ciudin (C.S. Bilal 2000 Constanța). El a fost urmat de Andrei Covalciuc (Moldova) și de Emil Dima (C.S. Torpedo Zărnești), ambii sosiți la 1:26 în spatele lui.

Clasamentul general după două etape este dominat de Tușnad, având adjudecate primele 6 locuri, în timp ce la juniori lucrurile sunt mai susceptibile unor surprize.

Clasament Prolog

Clasament Etapa I

Clasament General   

Vezi Comentariu (1)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

nine − 5 =